Adi's Blog

Cel mai genial blog

Fericiti cei saraci cu duhul

Publicat de Adi pe noiembrie 28, 2009

Well…Fericirile. Constituie partea cea mai importanta si impresionanta a Predicii de pe munte. Nu exista opera de literatura de asemnea profunzime si valoare artistica si practica. Pana la momentul Predicii, religia era o notiune foarte abstracta, asa cum este astazi pentru cei care nu se obosesc sa o studieze. De fapt, si la evrei, Moise le indicase nenumarate indicatii precise asupra oranduirii vietii (Exodul 20 si mai departe). Toate acestea, insa, aveau forma negativa sau se refereau strict la anumite practici de cult sau viata sociala. Marea revolutie adusa de Predica de pe munte o constituie indicatiile pozitive. Desigur, nu s-ar fi apucat Iisus sa insiruiasca exact ce activitati trebuie oamenii sa desfasoare, pentru ca sa duca o viata fericita si binecuvantata. Din mai multe motive: unui om i se potriveste cel mai bine sa fie bucatar, altuia sa fie tamplar, oamenilor din ere diferite li se potrivesc activitati diferite (totusi, putem oarecum ghici ca Iisus nu ar fi recomandat nimanui sa fie economist, spre exemplu). Iar acestea ar fi riscat mai mult sa creeze discordie si confuzie. Insa Iisus a ales calea cea mai simpla si universala: a trasat liniile de caracter pe care un om trebuie sa le aiba. A indrumat cum trebuie sa arate “viata” unui om per ansamblu, nu in detaliu.
Fac o mica digresiune…
M-a inspirat cand un coleg mi-a spus ca orice om are un numar relativ constant de batai ale inimii de trait. Mi-a reamintit de observatia ca in natura toate animalele au o corelatie intre metabolism si volum, din care rezulta ca au, in mare, aceeasi durata a vietii masurata ca batai ale inimii.
Asa…ideea este ca pentru orice placere, exista decadere asociata. Un om care isi cauta placerea, isi iroseste bataile inimii. Alcool, droguri, tutun, sex, sporturi extreme…adrenalina? cortizol? toate degradeaza omul, atat trupeste, cat si spiritual. Fiind rationali, placerea este irationala. de ce am cobori deliberat?
Datorita ratiunii, omul poate simti placerea libertatii. Animalele doar experimenteaza libertatea, pentru ca asta e natura lor.
Omul simte probabil cea mai mare placere in a fi liber. Dar, daca omul isi exercita aceasta placere si ia o decizie si face un lucru in virtutea libertatii sale, atunci isi pune singur un gard in jurul lui, isi restrange cu mana lui libertatea pe care o avea inainte. Cum ar fi, in viziune cuantica, paseste in universul in care acea decizie a lui este realitatea, invalidand existenta infinitatii universurilor alternative.
Deci filosofia lumii acesteia – fa cat mai multe, ca viata este scurta …este o filosofie de sclav
sclavul timpului, sclavul lumii, sclavul lucrurilor pe care le faci
Mai grav este ca tocmai tu faci aceste lucruri…tu iei decizia sa fii sclav.
ca analogie, gandeste-te ca stai pe malul marii si admiri cat de mare este marea (aia este libertatea ta, ai libertatea sa privesti si sa intri in apa sa te scalzi, te impiedica ceva sa faci astea?).
Si vrei sa profiti de ea…intri in apa. Ce se intampla? 2 lucruri: 1. marea iti pare mai mica… deoarece ti-ai schimbat perspectiva, orizontul etc…apoi, 2. Ca posibilitate, spre deosebire de cand te aflai pe plaja si puteai sa intri in apa pe oriunde, acum, aflandu-te deja in apa, poti sa inoti decat intr-un spatiu finit…cel din jurul tau. Mai poti sa admiri marea? Nu. Ai pierdut libertatea de pe care o aveai inainte.
Nevoile ne ingradesc libertatea. Asemenea afirmatie nu cere argumentare. Ce sunt nevoile? Nevoile sunt in relatie cu placerea. Placerea decurge satisfactiei nevoilor. Astfel, cand mananci e placut atat gustul mancarii, cat anularea foamei care te-a chemat sa mananci. Nevoile sunt un mecanism de supravietuire. Daca n-ar fi nevoia de a manca, am muri de inanitie probabil. Cel putin multi dintre noi care nu stiu la ce foloseste hranirea.
Existentialmente, nevoile ne ingradesc libertatea, pentru ca trebuie sa ne luam act spre satisfactia lor, iar satisfactia lor ne face placere. Este echitabil: cedam din libertate ca sa obtinem placere.
De aici decurge evident ca, cu cat avem mai multa placere, cu atat avem mai putina libertate. Deci noi decidem ca vrem mai mult placeri anume decat placerea libertatii. Si aici gresim.
Trecand peste preambul…Predica de pe munte se gaseste in Evanghelia dupa Matei, cap 5,6,7. In prima parte sunt prezentate Fericirile, asupra primei dintre ele oprindu-ma eu in acest articol.
“Fericiti cei saraci cu duhul…” sau “fericiti cei saraci…”. In ce mod se conformeaza viata noastra cotidiana acestei indrumari? Ce inseamna, de fapt, “sarac cu duhul”? (varianta alternativa, sarac, incluzand componenta materiala, este o prelucrare, insa, nu dauneaza) In acest context, sarac are mai multe componente: lipsit, oropsit si umil. Astfel, putem avea oameni care n-au bani, insa au infinita mandrie (romani cu precadere), putem avea oameni saraci dar norocosi in dragoste, asa cum putem avea oameni bogati material, dar lipsiti de sanatate si dragoste sau bogati si umili.
Ce inseamna sarac cu duhul? In fata lui Dumnezeu, toti oamenii sunt saraci. Din toate punctele de vedere, Dumnezeu este infinit peste noi: bogatie, intelepciune, frumusete etc. Oamenii se deziluzioneaza comparandu-se cu alti oameni si se bucura ca altii sunt mai rau. Asta nu trebuie sa impinga la pesimism. De ce ar face-o? In fond, datorita Lui existam si traim. Trebuie sa recunoastem ca suntem infinit de saraci fata de Dumnezeu pentru ca asta este baza relatiei cu El (desigur, alaturi de iubire). Ne putem comporta arogant fata de oameni (si ar fi bine sa o facem doar daca le suntem superiori intelectual si spiritual, sa le aratam ca ei gresesc, nu sa fim aroganti doar pentru ca avem mai multa bogatie sau noroc la femei), dar nu avem nicio motivatie si posibilitate sa ne comportam arogant fata de Dumnezeu. D-aia e aroganta pacat, pentru ca aroganta este incompatibila relatiei cu Dumnezeu, iar relationarea cu Dumnezeu, am stabilit anterior, este Adevarul si scopul vietii.
Aroganta fata de oameni nu are de-a face cu aroganta fata de Dumnezeu. Poate o doza de aroganta este benefica: ne impiedica sa ne apropiem de oameni pacatosi si sa devenim ca ei.
Deci saraci inseamna, pur si simplu, ca, din toate punctele de vedere, fata de Dumnezeu suntem saraci, insignifianti. Ce altceva sa insemne? Nu inteleg de ce toata lumea vede exprimarea asta metaforica sau alegorica.
Ce este distractia…in acest context? Distractia este produsul societatii. Oamenii au, instinctual, nevoie sa se distreze, sa evadeze din sclavia societatii. Desigur, faptul ca cauta distractia in mijlocul societatii constituie un argument ca nu fac bine. Cum o sa evadezi de ceva mergand in centrul acelui ceva? De ce ai nevoie, ca om, de distractie? Distractie de la ce? De la viata ta cotidiana. Viata ta cotidiana te satisface suficient? Normal ca nu, d-aia ai nevoie sa te distrezi. Daca te distrezi azi, viata ta cotidiana maine te va satisface suficient? Nu, ca distractia nu schimba viata. Deci si maine vei avea nevoie sa te distrezi. Iata cum se deduce sclavia distractiei din sclavia societatii.
Mai departe: cine iti creaza nevoia de a scapa din viata cotidiana. Faptul ca viata cotidiana este insuficient de satisfacatoare sau ca nevoia noastra de satisfactie creste. Cine iti poate face viata cotidiana insuficient de satisfacatoare. Doua raspunsuri: tu insuti/insati si societatea. Cine altcineva, Dumnezeu? Daca tu iti faci viata cotidiana insuficient de satisfacatoare, atunci distrandu-te, te modifici cumva pe tine, incat viata ta cotidiana sa devina satisfacatoare. Daca societatea iti face viata cotidiana insuficient de satisfacatoare, atunci distrandu-te, modifici cumva societatea, incat viata ta cotidiana sa devina satisfacatoare.
De ce omul cauta sa fuga de el insusi in…mijlocul altor oameni? Relatia cu alti oameni nu va umple niciodata golul cauzat de lipsa de cunoastere a individualitatii proprii. Daca te preocupa sa te distrezi, atunci nu faci decat sa ignori saracia care esti. Trebuie sa afli, sa cunosti si sa recunosti saracia care esti in comparatie cu Dumnezeu, pentru ca sa fii fericit. Daca te minti ca esti bogat in prieteni si in activitate sociala, chiar si un om care nu stie altceva decat distractie stie ca fericirea rezultata din minciuna nu este fericire, ci este minciuna.
Asa… Oropsiti? De ce suntem oropsiti? Multa lume ar putea sugera (si nu numai secolul asta) ca traim in cea mai buna lume, in cel mai bun moment al istoriei. Desigur, avem posibilitatea unui nivel de trai si de cunoastere foarte ridicate. Dar suntem oropsiti, deoarece, cu asta, vine si declinul: societatea.
Desigur, societatea are si parti bune – putem fi in compania unor oameni buni si placuti si de la care sa avem ce invata. Dar societatea are, la baza ei, slabiciunea omului. Oamenii s-au unit in societati si apoi societatile s-au unit in ceea ce numim “lume” din motive de putere. Nu este admirabil cat de fericite par animalele daca le lasi in pace? Traiesc fie individual, familial, cele care se unesc in turme sau populatii o fac din ratiuni de munca (albinele), vanatoare (lupii), saracie a mediului (pinguinii), protectie fata de alte animale periculoase (maimutele) etc.
Nu o fac din “nevoia de viata sociala”. Animalele sunt exemplul perfect de umilinta. Ele nu vor sa devina mai puternice, nu se unesc ca sa formeze “societate”. Ele sunt multumite cu statutul lor, in cadrul minunatiei naturii. Adica sa ne comportam ca animalele?? Nu…ci sa impartasim o trasatura cu animalele. O trasatura care decurge din faptul ca impartim aceeasi planeta. E firesc ca fiinte care locuiesc relativ impreuna sa dezvolte anumite comportamente similare.
Deci animalele sunt binecuvantate, iar oamenii oropsiti? Hai, ca am trait sa o aud si p-asta. Da, oamenii sunt oropsiti, ca nu mai pot sa mai iasa din ciclul vicios al societatii. De cand ne nastem, suntem absorbiti de societate. Nu ne dezvoltam individual, ci societal. Omul contemporan a devenit produsul societatii, iar nu societatea este produsul activitatii umane. Omul contemporan, prin tot ceea ce face, se raporteaza la societate. Chiar si scopurile sale nobile sunt, de obicei, sa fie “util societatii”. Cine, pula mea, e societatea asta? E un alt concept de genul “economia tarii”, pe care ni-l baga pe gat unii “specialisti” ca sa isi justifice functia. Vorbesc eu, care sunt si sociolog… Si de ce ar vrea un om sa fie “util societatii” si nu util siesi sau lui Dumnezeu? Pentru ca societatea ii da securitate, bogatie, educatie. Ei, bine, care dintre aceste beneficii ale societatii ar fi macar necesare (nu mai zic ca ar fi imediat accesibile), daca oamenii ar renunta la scopurile lor egoiste si animalice.
Asa…dar, daca suntem si binecuvantati cu beneficiile societatii, dar si oropsiti, ca sclavi ai ei, de ce trebuie sa retinem ca suntem oropsiti? Nu merge “optimismul”?
Este exact “a-ti face comoara pe pamant” (Matei 6:19). In fata lui Dumnezeu, toate bogatiile acestei lumi, inclusiv cunoasterea si tehnologia…sunt nimic. Daca suntem umili, realizam ca bogatiile acestei lumi nu intra in discutie in relatia noastra cu Dumnezeu.
Eu incerc sa explic acelasi lucru in doua moduri: sarac inseamna sarac: lipsit si umil, nu arogant si bogat in lucruri lumesti. Daca “societatea” te aduleaza ca ai prieteni multi, atunci acolo ti-e bogatia si acolo ti-e inima, in lume si in societate, nu in relatia cu Dumnezeu.
Daca mai este cineva care crede ca societatea este un lucru bun (ca rezulta anumite lucruri bune din societate, ca suntem toti copiii lui Dumnezeu si este bine sa fim impreuna tra la la), atunci judeca “la rece” ce pacate exista doar pentru ca exista societatea: ucidere (trebuie sa ai pe cine sa omori), imoralitate sexuala (trebuie sa fie 2 oameni implicati…cel putin), furt (trebuie sa ai de la cine sa furi), minciuna (trebuie sa ai pe cine sa minti), lacomia (trebuie sa fie altcineva, de la care sa poftesti), apoi, nu ar mai exista razboaie (trebuie sa se adune mai multi oameni sa lupte impotriva altora), boli transmise (SIDA), poluare (desigur, fiecare om in parte poate polua, dar poate si combate eficient poluarea – astazi cum pot oamenii combate poluarea, daca guvernantii se intalnesc la nu stiu ce conferinta G20 si decid ca in 20 de anis a reduca nivelul de poluare cu 10%?), saracie (toti oamenii ar avea acces la toate resursele, nu prin intermedierea statutului social).
Lipsit, oropsit…si mai cum? Si umil. Pai, daca esti sarac si oropsit, care este reactia fireasca. Sa fii bucuros ca ai multi prieteni? Suna perfect romaneste: n-am bani, nici sanatate, dar macar am distractie.
Bogatiile acestei lumi, distractiile, prietenii… astea toate sunt minciuni. Ce va ramane din acestea dupa ce vom muri? (Desigur, e cam cu bataie lunga, dar tot minciuni sunt!) Desigur, nu e pacat in sine sa ai prieteni sau statut social sau bogatie materiala. E pacat sa urmaresti acestea in detrimentul cunoasterii de sine si a relatiei cu Dumnezeu. Si eu vreau sa fiu bogat si sa am statut social, spre slava lui Dumnezeu. Dar imi este de neconceput sa ai in viata scopul de a avea cati mai multi prieteni si a te distra cat mai mult.
Si vom ajunge vreodata atat de “bogati” in a ne cunoaste pe noi insine si a relationa cu Dumnezeu, incat sa nu mai fim saraci, oropsiti si sa ne putem comporta altfel decat umil? Grea intrebare. Poate dupa ce vom muri sau poate chiar si in aceasta viata primind binecuvantarea si indrumarea lui Dumnezeu. Sau poate nu, pentru ca aceasta nu ne va degreva de raul societatii si al pacatului. Sau poate da, daca cunoasterea astfel dobandita, prin explorarea sinelui si cunoasterea lui Dumnezeu, ne vor conduce catre un mod de viata perfect. Exista asa ceva? Iata intrebarile pe care ar trebui sa si le puna oamenii, nu ce va fi in episodul urmator din cutare serial sau in ce club sa mearga diseara.
Repet: nu suntem saraci fata de oameni (toti oamenii sunt egali in fata lui Dumnezeu), nu ajuta cu nimic faptul ca suntem umili fata de oameni (facem fapte bune fara sa stim de ce si pentru ca suntem constransi de o porunca pe care nu o intelegem) si suntem oropsiti pentru ca suntem oameni si intre oameni. D-aia sunt ingerii fericiti, ca nu au grijile si limitarile pe care le au oamenii. Ei doar sunt ei si relationeaza cu Dumnezeu. Atat. Nimic altceva!

4 Răspunsuri to “Fericiti cei saraci cu duhul”

  1. Erik Brewer spus

    Daca vrei sa intelegi predica de pe munte citeste atent
    http://www.moldovacrestina.net/social/fericirile-mntuitorului/
    http://www.moldovacrestina.net/social/ferice-de-cei-saraci-n-duh/

    Dupa fiecare articolul vei gasi urmatoarea fericirea.

  2. totedati spus

    n-ai prea nimerit-o cu fericile astea … e drept e și cam greu … nu aroganța față de ceilalți dacă le ești superior e soluția ci băiata!

    da! bătaia! că deaia ai mușchiul mai mare ca să bați mai bine!

    bătaia e ruptă din rai!
    dacă bați cu iubire de aproapele nu cu ură ca CTP-ul!
    bătaia aia se adună ca adevăr în rai și alungă dracii, adică minciunile, și din tine și din cel pe care îl bați!

    amîndio veti avea un brand mai mare, mai tare, mai fibrat, cu care să îi bateți pe ceilalți oameni cu si mai multă iubire! alergînd după drăcușori cu bîta adevărului în mînă!

    și are balta pește destul!

    aia viață de nabab să-i bați pe toți de se cacă pe ei! și pe tine dacă e nevoie!

    modelul bătăușului perfect e evident barosanul șef! el bate cel mai bine!

    despre această fericire simplă vorbește isus superstarul de pe munte! viața simplă și lipsită de griji a bătăușului care știe că bîta lui e tot timpul cea mai mare!

  3. anyone spus

    De ce nu mi-a placut Dumnezeul pe care ni-l prezinta Biserica noastra? Simplu.

    Daca exista acel Dumnezeu de ce sunt eu obligat sa-i ascult ideile (normal ca o sa tin cont de ele, nu zic ca nu are si idei bune, dar eu nu o sa le urmez din frica fata de el)? Pentru ca o sa ma trimita in rai sau in iad dupa cum il taie capul? N-are decat. De ce mi-ar pasa(imi pasa, dar nu din frica)? De ce as dori eu raiul mai mult ca iadul? Ca in rai e frumos si bine? Adica, intr-un final tot materialist sunt si dupa moarte? De ce suferinta e rea? Pentru ca asa imi spune popa ca e greu sa suferi? Ok si? Nu ma deranjeaza (nu-s din ala de-i place sa-si provoace suferinta, dar daca e sa fie incerc pe cat posibil sa nu mai fug de ea). Mai nou nu exista rai si iad. Ok, dar atunci ce urmarim? Mantuirea? De ce? Ca sa-mi fie mai bine in nu stiu ce viata? Adica tot materialist sunt? Facem orice si din orice pozitie fugim de suferinta. Ce am scris pana acuma este ok pentru mine, deoarece eu vreau binele si incerc ca tot ceea ce fac sa fac bine. Problema apare cand o persoana care nu doreste binele gandeste in felul asta. Acea persoana ar putea face foarte mult rau. Din cauza asta cred ca biserica la transformat pe Dumnezeu in ceea ce multa lume crede ca ar fi.

    “Este echitabil: cedam din libertate ca sa obtinem placere.”

    “Ce e rau si ce e bine
    Tu te-ntreaba si socoate;
    Nu spera {nu-ti dori nimic} si nu ai teama,
    Ce e val ca valul trece… ” Mihai Eminescu

    “pentru ca aroganta este incompatibila relatiei cu Dumnezeu….ca suntem toti copiii lui Dumnezeu”

    Care relatie cu Dumnezeu? Suna ca si cand am avea o relatie cu Inna. Ce copii? Nu suntem copii nimanui. Suntem parte din.

    “Asa… Oropsiti? De ce suntem oropsiti?”

    Nu suntem oropsiti in nici un fel. Doar TRAIM. De ce trebuie sa fie cineva responsabil pentru ceea ce suntem noi in prezent? Asta e viata, sub diferitele ei forme. Nu e mai norocos Brad Pitt decat mine. Avem doar modalitati de viata diferite. Din perspectiva spirituala cuvantul norocos nu are nici o valoare. Si asta nu pentru ca Dumnezeu nu e de acord cu cuvantul asta si ii va pedepsi pe cei care il folosesc. Nu pedepseste pe nimeni. Ei se pedepsesc singuri. A fi norocos inseamna a avea un avantaj material sau de orice alt fel. Dar acel noroc se poate dovedi de multe ori nefolositor. Dumnezeu nu ne spune sa nu ne omoram intre noi pentru ca asa vrea el. Ne spune asta pentru ca stie ca nu ne face bine. Restul depinde de noi.

    De ce avem o viata? Ce urmareste aceasta viata? De unde a plecat si unde o sa se termine? Habar n-am. Si nici un om de pe Pamant nu e capabil sa raspunda la aceste intrebari. Cand incerc sa-mi raspund la aceste intrebari simt o stare de mister, si parca imi vine sa rad. Si intr-un final de ce am vrea un raspuns la aceste intrebari? Chiar conteaza raspunsul? Conteaza doar daca ne dorim mai mult si mai frumos si mai interesant. Dar nu chiar asta este ceea ce ne spune Dumnezeu sa nu ne dorim? Daca de-a lungul vietii omenirea o sa gaseasca raspunsurile la aceste intrebari foarte bine. Dar sa nu ne pierdem in cautarea raspunsurilor uitand ca avem o viata. In functie de cat suntem de capabili sa o RESPECTAM!

    “Poate dupa ce vom muri sau poate chiar si in aceasta viata primind binecuvantarea si indrumarea lui Dumnezeu.”

    Dumnezeu nici nu ne binecuvanteaza si nici nu ne indruma. Are el legile lui, iar noi fiind in parte din el le simtim. Nu vine nimeni sa ne de-a o palma cand gresim, si nici nu il deranjeaza ca gresim. Noi suntem parte din ceva, iar fiind parte din acel ceva ii simtim legile, ii simtim adevarul. Acel ceva e Dumnezeu. Prin anumiti oameni acel ceva a resit sa transmita si celorlalti oameni parti din adevarul lui. De acolo si poruncile. “Fi umil” Nu ne da nimeni ordin sa fim umili. Ne spune ca umilinta e calea. Treaba noastra ce facem dar nu vom fi multumiti atat timp cat nu suntem umili. Dar si cuvantul umil are 1000 de intelesuri. Ceea ce incerca sa ne spuna Dumnezeu este sa nu ne lasam purtati de vand, sa ne cautam adevarul, iar el ne ajuta. Nu vom fi nicidata multumiti daca ne lasam purtati de placeri, de frica, si asa mai departe. Dar daca X nu vrea sa fie multumit si nu vrea sa caute adevarul Dumnezeu nu are nici o problema cu respectivul. El, Dumnezeu si-a facut treaba.
    E ciudat cand zic “el” sau “Dumnezeu” pentru ca suna ca si cand ar fi o persoana care ne iubeste si asa mai departe. Nu este o persoana si nici nu ne iubeste in felul in care cunoastem noi iubirea. Dar ne iubeste in felul lui.

    I-ar pe Dumnezeu, chiar daca il numesc Gheorghe tot el e. Important e ce inteleg prin acel nume.

    • Adi spus

      `De ce nu mi-a placut Dumnezeul pe care ni-l prezinta Biserica noastra? Simplu.`
      Inainte sa citesc restul raspunsului, confirm ca ai perfecta dreptate! Dumnezeu poate sa iti placa doar daca il descoperi tu, nu daca ti-l recomanda altcineva!

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 30 other followers

%d bloggers like this: