De ce e totul facut din materie?

Pentru ca asta inseamna `materie`… substanta din care este facut stufful.

Materialismul este o ideologie monista pt ca prin definitie s-a intitulat astfel. Este o confuzie foarte grava sa asociem materialismul contemporan, stiintific, cu cel antic, filosofic. Primii materialisti antici erau aia, elementionistii, care ziceau ca materia este foc, pamant, aer, apa sau eter… si ca din materia asta sunt alcatuite toate chestiile pe care le vedem. Abia ulterior au aparut atomistii, care, facand abstractie de `substanta primordiala`, au inceput sa considere divizarea materiei… si sa se intrebe daca exista o limita a acestui proces, o particula fundamentala, un atom.

Si dpdv istoric e o aberatie ca stiinta a numit ceva atom, ca pe urma sa `descopere` chestii mai mici, in interiorul atomului, de vreme ce atom inseamna ceva care nu poate fi divizat.

Totul este facut din materie… pt ca asa am definit materia, ca substanta din care este facut totul. Era un concept abstract… materia nu era clar definita prin proprietatile ei, ci prin functiile ei. Materia era inefabila, aproape spirituala. Ulterior au inceput sa fie asociate proprietati materiei: masa, consistenta, proprietati electromagnetice, optice etc.

Dar aceste proprietati au fost in mod continuu inlocuite de altele. Daca oamenii la inceput vedeau o piatra, ziceau ce tare e… dar ulterior au descoperit chestii si mai tari decat piatra. Daca te uiti cu un microscop la piatra, nu mai pare tare deloc. Astfel, structura moleculara, cristalele, a inlocuit aparenta `tariei`. Piatra nu mai era tare, ci era cristalina.

Mai departe, nici structura cristalina nu a ramas in picioare… au fost create modele atomice, cu legaturi si forte care tin atomii impreuna si creaza aparenta structurii cristaline. Dar nici structura atomica nu a ramas in picioare, ci au fost concepute modele matematice mai complexe, cu particule subatomice, legate cu alte forte. Acum sunt astia pe cale sa efondreze complet si modelul asta, sa propuna ca toate particulele subatomice sunt realizate de miscarea unor entitati si mai mici, superstringuri. Si probabil, de la jumatea secolului, vor cauta particule si mai mici decat superstringurile.

Aceeasi piatra putea avea, pt un aborigen, proprietatea de sacralitate, pt un antic proprietate de duritate, pt un medieval proprietatea de rezistenta ca materie prima pt fabricarea materialelor de constructii, pt un chimist proprietatile date de structura chimica, pt un fizician anumite proprietati cuantice etc. Care sunt proprietatile `adevarate` ale acestei pietre? Toate? Niciuna? Unele sunt mai adevarate, altele mai putin adevarate?

Remarcam ca materia, dpdv istoric, a imbracat mai multe haine, dar le-a dezbracat, pe rand, pe toate. Oamenii au pornit de la premisa ca materia are anumite proprietati, i-au atribut aceste proprietati, dar, cand sa verifice daca i se potrivesc… au esuat! Materia nu are proprietati!

Insa suntem la un moment din istoria stiintei, ca oricare altul, in care oamenii cred ca stiu totul, si ca setul de proprietati atribuit acum materiei este `cel corect`. Ce pacat ca nimeni nu invata din istorie! In toate momentele, oamenii au crezut ca cunosc totul, cate epoci de aur nu au fost proclamate, sub dogma ca s-a cunoscut deja tot ce era de cunoscut si nimic nu mai exista de cunoscut?

Alta este insa viziunea misticului, care nu urmareste sa atribuie proprietati materiei, ci sa o cunoasca prin interactiunea si relationarea cu ea. Materia este pentru el vie, este viata insasi, qi, prana. Retinem ca, cu aparitia rationalismului, in special dualismul lui Descartes, Occidentul a luat-o complet pe aratura… insa Orientul a ramas oarecum fidel… viata (mintea constienta, spiritul) si materia nu sunt doua lucruri diferite, ci sunt acelasi lucru, o unitate, privita din perspective diferite.

Materia este totul, pt ca materia este viata insasi, iar viata este totul, pt ca materia este forma de manifestare a vietii. E un fel de panteism panpsihist… dar mai bine ar fi sa ne ferim sa asignam termeni tendentiosi, care sa ne vadeasca ignoranta.

Daca renuntam la premise stupide, de genul ca viata emerge, in mod naturalist, cu complexitatea organizarii materiei (intr-un mod necesar, prestabilit de un anumit de set de legi ale naturii. Dar noi cunoastem legile respective tocmai prin intermediul materiei, in care acele legi se manifesta. Suntem intr-o situatie de ou sau gaina: cine a aparut mai inainte – legile sau materia)… intelegem usor ca `viata` nu este o entitate. Viata nu incepe si se termina, `formele de viata` nu se nasc si mor, ci se manifesta intr-un continuum karmic (de fapt, sintagma asta este oarecum pleonastica, deoarece karma inseamna tocmai actiune, adica a se manifesta).

(Emergentismul se poate, de altfel, infirma in mod simplu: se observa ca, daca o anumita structura, sa zicem o celula, este proclamata ca vie, mai mult, sa zicem cea mai simpla forma de viata. Atunci orice element mai simplu decat ea este automat neviu. Pentru ca ea este prima forma de viata. Toti atomii si moleculele si compusii chimici sunt nevii. Doar suma lor este vie. Insa inevitabil ca vei putea sa te apuci sa scoti din celula diverse elemente, intai un atom, pe urma diverse substante… si celula nu devine automat nevie. Evident, la un moment dat, celula va muri, cand vor fi extrase un numar semnificativ din componentele ei. Dar atunci putem concluziona ca structura imediat anterioara era cea mai simpla forma de viata, ceea ce contrazice ipoteza ca celula initiala e cea mai simpla forma de viata. Cunoscut sub numele paradoxul gramezii de nisip)

Anticii intelegeau asta fara sa simta nevoia sa o exprime. Poezia ne-a ramas astazi in care poeti de geniu elogiaza natura, stelele, luna, soarele, marea, muntii etc. Eminescu vorbea cu codrul. Dupa standardele de astazi ar trebui sa ii consideram tampiti. De fapt, asta si facem, in mod inconstient, de cand `progresul` numit crestinism a eliminat `paganismele`. Dar anticii intelegeau ca si corpurile ceresti erau forme de manifestare a vietii (nu materie moarta, cum le consideram astazi). Era de inteles ca venerau corpurile ceresti ca zei, pt ca `erau` zei.

Corpurile ceresti erau zei, forme de viata mai impunatoare, a caror complexitate oamenii o intuiau in mod natural. Nu trebuia sa rationezi ca… uite lumina aia pe cer, trebuie ca este o stea ca Soarele nostru, care e incercuita de planete ca Pamantul nostru, pe care pot trai oameni ca noi. Pietatea nu necesita ratiune. In fond, e la mintea cocosului ca viata umana este posibila doar datorita Pamantului, asadar oamenii sunt la cheremul zeilor!

Am luat doar exemplul cu planetele, dar oamenii aveau constiinta divinului atat de dezvoltata, incat vedeau zei in toate, inclusiv in `fenomenele naturale`, cum ar fi ploaia, vantul. Sa-mi aduca cineva aminte sa termin de scris articolul asta!