Toata filosofia occidentala este o minciuna

Istoria gandirii moderne europene este cea mai mare si ordinara minciuna.

Ce diferenta este intre oameni de convingere, ca Socrate, Marx, Kierkegaard, Kant, Schopenhauer, Sartre… si intelectuali de birt ca Keynes, Russel, Hume, Locke, Smith, Mill, Bentham, Hobbes, Hayek, americanii, inclusiv toata contemporaneitatea?

Diferenta e ca primii si-au format convingerile in urma experientei vietii, iar cei din urma si-au format experienta vietii in urma convingerilor.

Marx a trait in saracie, a fost alungat din toate tarile unde a trait, si-a ingropat nevasta si copiii. Ceilalti au fost modele de asceza, parca niste rataciti din era mult apusa a spiritualitatii… rataciti intr-un materialism cras si oribil. Acestia au trait, au luptat, au inteles viata pe calea dificila a sacrificiului de sine. Iar concluziile lor sunt garantate cu sangele propriu.

Toti ceilalti au fost lideri ai societatii, `telectuali gen vedetele TV de astazi. Toti ceilalti s-au bucurat de respect si bogatie pe toata perioada vietii lor. Toti au preamarit libertatea pentru ca au avut parte de prea multa. Intr-un fel, nu putem sa ii acuzam: de vreme ce ei au dispus de libertate si toate cele si au putut sa se compare cu cei carorara acestea le-au lipsit… evident ca concluziile lor au fost `ce bine ca suntem liberi!`. Insa este bine sa ne gandim toti in acelasi mod? Nu ii putem acuza de nesinceritate, dar ii putem acuza de negandire. Pare la mintea copilului ca daca toata lumea inseteaza dupa libertate, atunci toti vor muri de sete, insa de libertate nu vor avea parte.

Egalitatea ne pare un sacrilegiu astazi, prin prisma `abuzurilor perioadei de mult apuse`. Egalitate ne suna parca ar fi antonimul lui libertate. Ne suna asa fortat, de parca ar presupune ca toti oamenii sa fie pusi in patul lui Procust si ajustati standardului mediocritatii. Sau trecut cu compresorul peste toate varfurile, nivelati toti oamenii la acelasi nivel.

Acesta este rodul ca fiecare se crede buricul pamantului, iar toti ceilalti vor sa ii rapeasca libertatea. Daca intrebi un grup de oameni cati dintre ei se considera peste media acelui grup… probabil vreo 90% vor raspunde afirmativ. Toti se cred mai cumva decat toti ceilalti, inclusiv mai indreptatiti la libertate, avere etc. De aceea, ideea de egalitate pare o concesie impusa, un sacrificiu.

Desigur, de fraternitate nu mai zice nimeni nimic. Ne nastem liberi sau ne nastem egali (nu stiu cat de liberi ne nastem, spre exemplu, avand in vedere ca pana la o varsta foarte avansata depindem, LA FEL CA ORICARE ALTUL, de parintii nostri)? Cat de liberi sunt cei care omoara pentru libertate si isi dau vietile pentru libertate (care nu este altceva decat un cuvant)? Este mai liber cel care e obsedat de a acumula libertate sau cel care nu e obsedat de a acumula libertate?

Cea mai elementara critica a comunismului este apelul la utopie: comunismul pur si simplu nu se poate. Istoria ne-a aratat ca e foarte improbabil, intr-o perioada foarte constransa de timp, sa functioneze la nivelul competitiei capitaliste. Dar oare comunismul e din principiu imposibil?

Desigur, daca am avea o societate de roboti, atunci aceea ar fi automat comunista (pentru ca toti ar avea aceleasi necesitati si acces egal la resurse pentru satisfacerea lor), fara sa fie necesara vreo impunere din exterior. Si ne este aruncata concluzia in fata ca trebuie sa devenim roboti, ca comunismul sa functioneze. Deci sa renuntam la libertate. Sfanta libertate!

Cand ne este prezentat esecul istoric, sunt tendentios omise anumite aspecte: Avem impresia ca Vestul facea produse de calitate si avea multi bani, iar Estul tocmai invers. Dar situatia asta exista cu mult dinainte sa existe comunismul! Nimeni nu mai retine ca tarile comuniste au pornit de la un nivel net inferior. Se comparau Romania cu Franta sau Bulgaria cu Germania? Occidentul era reprezentat de fostele imperii coloniale, cele mai bogate tari ale planetei. Iar `cortina` era constituita din tari care abia isi capatasera independenta nationala!!!!!! Independenta nationala, desigur, de sub ocupatia imperiilor occidentale.

Romania si toate tarile vecine erau predominant agricole… in era in care Vestul producea deja totul. Comunismul a avut sarcina sa porneasca de la zero si, in 45 de ani, sa construiasca industrie, transporturi, locuinte, infrastructura… apoi sa concureze cu toate acestea impotriva puterilor occidentale, care aveau in spate secole intregi de dezvoltare.

Au facut-o totusi onorabil, punand la dispozitia cetatenilor game similare de produse. Dar, vai, nu in aceleasi cantitati (ceea ce nici macar nu isi propusese sa faca, pentru a nu incuraja risipa)! Si, vai, a confiscat libertatea oamenilor!

Si ne spun filosofii ca oamenii se nasc diferiti si nu au cum sa fie egali tocmai datorita acestui lucru. Tin si acu minte cand Adrian Paul Iliescu ne spunea, la cursul de politologie, ca unul, mai bine inzestrat de natura, se face baschetbalist, iar cel mai putin inzestrat cumpara bilet sa il vada la meci, iar acesta din urma castiga bani, in timp ce altii pierd, deci egalitatea este brusc rupta.

Desigur, gandirea asta este dupa standarde capitaliste impuse unei societati care nu le recunoaste! Cine spune ca omul trebuie sa plateasca, in pretul biletului, profitul exorbitant al jucatorului? Daca pretul biletului ar fi exact atata cat sa acopere cheltuielile de organizare si desfasurare, inclusiv un nivel rezonabil (eventual un salariu unic) de venit sportivilor, atunci nu s-ar intampla nicio rupere a egalitatii! Si si-ar permite mult mai multa lume sa participe la fenomenele sportive.

Dar cine ar mai vrea sa faca afaceri, daca n-ar iesi niciun ban din asta? Pai… de ce sa faci afaceri? Este o placere nativa a omului sa faca afaceri? Constituie un beneficiu obiectiv activitatea de comert, financiara, manageriala etc? Nicidecum, bneficiile si placerea prospectiva sunt date de nivelul de profit obtinut, nu de pasiunea pentru activitatea in sine!

Insa daca societatea desfiinteaza motivatia profitului si instaureaza motivatia pasiunii pentru activitatea desfasurata… atunci de ce ar mai vrea cineva sa faca afaceri? Daca din salariu s-ar putea satisface toate necesitatile rezonabile, atunci de ce ar vrea cineva `mai mult`?

Romanul este proverbial acuzat ca se bucura sa moara si capra vecinului. Adica, daca el e sarac, atunci macar si vecinul sa fie sarac. Daca vecinul ar fi bogat, atunci romanul nostru ar muri de invidie. Problema este ca ne este intors sistemul de valori tocmai cu capul in jos!! Societatea capitalista nu il considera lacom si ticalos pe cel care vrea sa aiba mai mult decat aproapele sau. Ci il elogiaza pe acesta ca muncitor, harnic si competitiv.

Pai daca nu mai face nimeni afaceri, de unde bunuri de consum? Pai, pe vremea comunismului, de unde erau? De la stat! Dar, stai, ca statul e prost manager, nimeni nu munceste si toata lumea fura de la stat. Parca totusi nu retinem sa fi dat cineva faliment pe vremea comunismului…?!

De ce nu? Pentru ca conditia pentru faliment este sa existe competitie, competitori mai puternici, care sa ii elimine pe cei mai slabi. Daca toata activitatea economica este planificata, atunci nu e nevoie de competitie si nu mai da nimeni faliment! Iar standardele, calitative si cantitative, de productie sunt dictate de cererea consumatorilor. Si nu cererea consumatorilor sa fie manipulata de reclame, ca astazi.

Si ajungem la lovitura letala: inegalitatile fizice, psihice, situationale etc. fac, in viziune capitalist-libertarianista, imposibila egalitatea economica. Insa nimeni nu a prezentat vreun temei pentru aceasta stare institutionalizata de discriminare. Cine spune ca unul mai scund e mai prost doctor decat unul mai inalt. Sau unul cu mai multa inteligenta e mai bun strungar decat unul cu mai putina? Sau ca unul cu mustata e mai bun de presedinte decat unul cu chelie? Este de asteptat ca studii sociologice sa reliefeze tocmai ca factorii contextuali (mediul de munca, salarizarea etc.) ca determinanti pt succesul profesional, prevaland asupra insusirilor personale.

Aceasta gandire face aceeasi gresela: asuma premisele capitaliste si le impune ca standard societatii comuniste. Ni se spune ca competitia conduce performanta. Ca cei mai agili competitori (intr-un fel analog cu modelul selectiei naturale) vor dobandi posturile cele mai inalte, iar cei mai putini agili pe cele mai joase.

Si stim prea bine ca toti maturatorii sunt tigani, toti instalatorii sunt betivi, toti soferii sunt prosti, toate secretarele sunt femei etc. Capitalismul ne-a mai decorat si cu podoaba asta, a discriminarilor. Evident ca unele meserii devin stigmatizate din cauza acestui gen de prejudecati. Si bineinteles ca acest statut, inferior, `reclama` discriminare – evident ca toti angajatorii privati vor discrimina cu salarii mai mici pe cei `mai putin flexibili pe piata muncii`. Pentru ca, vorba aia, chiar daca nu le convine, nu au unde sa plece. (E interesant ca astazi se fac eforturi aberante pentru aplanarea discriminarilor arbitrare, de etnie, sex, varsta, clasa sociala etc.)

Dar cine spune ca unele posturi trebuie sa fie mai inalte decat altele? In cazul unei salarizari uniforme nu se intrevede niciun temei de deosebire sau preferinta (intr-adevar, medicul stomatolog sa aiba acelasi salariu ca femeia de serviciu, motivatia fiecaruia fiind satisfactia de a desfasura o activitate care sa ii fie placuta). Astazi insa s-a ajuns la suprasaturatia absolventilor de universitati cu economisti si avocati… pt motiv ca acest gen de activitati sunt cele mai dezirabile, fiind cel mai bine platite. Este dificil de imaginat cum pot tinerii sa renunte la a-si urmari, dezvolta si trai vocatile… in favoarea unor cariere absolut nonvocationale.

Acest efect este de asteptat de vreme ce accesul la cariere care sa satisfaca vocatiile personale este ingradit de principiul cererii si ofertei. Daca cererea predominanta este de cacat, e normal ca va creste oferta de munca in domeniul balegar, nu gastronomic. Prin urmare, toti absolventii se vor face de cacat, pentru ca sa castige mai multi bani, ca sa poata cumpara mai mult cacat.

Umanist ar fi fost invers: statul sa spuna: punem la dispozitie fiecarui tanar orice profesie isi doreste acesta (dirijand astfel inteligent cererea si oferta). Daca vor fi mai multi tineri sa practice gastronomia, atunci va fi oferta mai mare de prajituri pe piata, pretul acestora va scadea, consumul va creste, iar tinerii isi vor permite ca din salarii sa cumpere mai multe prajituri.