Adi's Blog

Cel mai genial blog

Despre idealism

Posted by Adi pe Noiembrie 3, 2010

Orice om ajuns la o oarece maturitate intelectuala ajunge sa isi puna intrebari „filosofice”, in capul listei aflandu-se cele legate de natura realitatii: ce este realitatea, care este realitatea, ce sunt eu, ce este viata, care este originea vietii, care este finalitatea vietii? etc.

Din nefericire, statul modern nu ofera o institutie responsabila a furniza cetatenilor o astfel de cunoastere. Institutiile de invatamant si de cercetare stiintifica ofera cunoastere cu caracter stiintific, iar institutiile culturale ofera o oarece experienta artistica furnizand totodata un fel de cunoastere umanista.

In mod istoric, raspunsul la intrebarile existentiale era de domeniul teologiei si al filosofiei. In dinamica dezvoltarii societatii, insa filosofia si-a pierdut popularitatea pe care o cunostea in Antichitate si Evul Mediu. Oamenii au inceput sa se confrunte cu probleme mai complexe ale realitatii cotidiene, lasand tot mai putin timp preocuparilor asupra vietii in ansamblu. Omul a devenit tot mai preocupat de prezent decat de viitor.

In paralel, religia a cunoscut si ea o evolutie proprie: daca in Antichitate liderii carismatici, inteleptii, profetii erau pur si simplu persoane (Iisus, Buddha, Mahomed, profetii biblici s.a.), cu care discipolii aveau contact direct, adresau intrebari, ascultau predici… viata religioasa propriu-zis consta in aceasta stare a lucrurilor (religiozitatea oamenilor consta in faptul ca se preocupau sa invete de la profet, mesia, guru si sa aplice in viata lor invataturile). Nu exista o delimitare intre religie si filosofie; religia era filosofia fundamentala a vietii.

Insa era profetica s-a incheiat si vidul revelational a fost ocupat de institutionalizarea religiei. In special in crestinism, religia s-a transformat din starea cotidiana a omului religios intr-o practica desfasurata in cadrul unei institutii, Biserica (unde relationarea profesor-discipol a fost inlocuita de o comunitate bazata pe credinta si ritual). Astfel s-a sapat un sant de separare intre viata religioasa si cea laica. Oamenii puteau fi religiosi in timpul slujbelor rituale sau al rugaciunilor ce le practicau la anumite ore ale zilei, insa in restul timpului erau „laici”. Se poate vorbi de o desacralizare a vietii cotidiene.

De vreme ce religia nu mai ocupa centrul preocuparilor oamenilor, acestia au cautat semnificatie in alt loc. Astfel s-au nascut filosofiile moderne, culminand cu politica, stiinta si industria. In epoca moderna, omul nu mai este preocupat de semnificatia vietii, ci de nivelul de trai. Activitatile oamenilor sunt orientate cvasiexclusiv spre indeplinirea unor obiective strict lumesti: bunastare, sanatate, entertainment etc.

Astfel se explica pe scurt vidul de cunoastere in domeniul „semnificatiei vietii”. In urma cu mii de ani, oamenii traind in societati precum India, China, Grecia, Egipt aveau o constiinta profunda a semnificatiei vietii. Acestia stiau (sau credeau ca stiau) raspunsurile la intrebarile existentiale. Astazi, avand la dispozitie toata cunoasterea stiintifica dobandita intre timp, nu mai avem un raspuns la intrebarile existentiale!

Neavand un raspuns, se pot adopta diferite atitudini: 1. lasam problema balta; 2. cautaum un raspuns.

In caz ca alegem sa cautam un raspuns, trebuie sa stabilim o metodologie de investigatie, care sa ne ofere informatiile din care sa sintetizam raspunsul. Cea mai clasica metoda este sa intrebam pe cineva care stie. Impedimentul este insa ca nimeni nu pare ca stie. Mai mult, dupa cum am aratat mai sus, nimeni nu detine vreo autoritate in domeniu, incat sa fim siguri ca informatiile pe care ni le va oferi sunt de incredere.

Suntem lasati in ipostaza de a ni le cauta singuri… Primul pas este sa ne informam in legatura cu demersurile care s-au facut, pe parcursul timpului, in acest domeniu. Astfel, trebuie sa investigam filosofiile existentiale, religiile si cunoasterea stiintifica. Presupunand aceasta etapa depasita, se ajunge la 2 posibilitati:

1. exista o semnificatie a vietii;

2. nu exista o semnificatie a vietii (aceasta pozitie constituie o negare pozitiva: se afirma ca nu exista nicio semnificatie a vietii, nu doar ca nu se stie daca exista sau nu o semnificatie a vietii sau ca ar exista dar este necunoscuta sau imposibil de cunoscut).

Prima pozitie este specifica idealismului si religiei si este strans legata de subiectivism. A doua este specifica realismului, stiintei materialiste si este strans legata de obiectivism.

Toata cunoasterea noastra este structurata subiect-obiect. Faptul ca eu vad un cal este formulat… „eu vad un cal”. In acest enunt, distingem subiectul EU, predicatul VAD si obiectul (complement direct) UN CAL. Problema este… ce inseamna ca eu vad un cal? Interpretarea imediata este: un cal exista, eu exist, relatia vizuala exista intre cele doua obiecte.

Investigatia stiintifica in domeniu ne arata insa ca „realitatea” este mult mai complexa: atat observatorul, cat si obiectul observat ocupa pozitii proxime in timp si spatiu, exista o sursa de lumina care emite fotoni care interactioneaza cu obiectul perceptiei, sufera o schimbare de faza si sunt reflectati, circula printr-un mediu (aer), o parte dintre acestia sunt preluati de ochiul nostru, iar imaginea este decodata si prelucrata de creier, construindu-se imaginea obiectului – calul.

Stiinta incearca sa mearga si mai departe, speculand ca in capul nostru exista un mecanism complex, capabil sa creeze experienta constienta, care percepe calul, inconstient de tot procesul fizic care are loc in procesul perceptiv. Aici ne lovim de o problema: cercetarile in domeniul neurologiei arata… ca nu stim nimic in ceea ce priveste functionarea creierului! Facand analogia cu masinile complexe de calcul din zilele noastre, preluarea unei imagini din mediu si prezentarea ei computerizata se poate realiza astfel: un dispozitiv de fotografiere preia imaginea calului similar ochiului uman si o converteste intr-o reprezentare digitala, pe care computerul sa o inteleaga (similar retinei si nervului optic etc.), apoi procesorul converteste fisierul rezultat intr-o imagine pe un sistem de afisare (monitor). Toate aceste procese se petrec la un nivel pur fizic; presupun doar procesare electronica… o imagine din natura este reprodusa pe un dispozitiv de afisare. Obiectul reprezentat este o realitate fizica (alcatuit din atomi etc.), iar imaginea rezultata este tot o realitate fizica: o configuratie a matricii luminoase de tip LCD.

Toate bune si frumoase… dar aici se termina analogia cu creierul uman! Creierul uman o crea si el un „fisier” codand imaginea din natura… dar cum ramane cu afisarea imaginii? Noi stim ca exista un cal pentru ca avem imaginea lui in minte! Insa imaginea asta nu e nicaieri desenata pe suprafata creierului sau afisata in vreun loc. Totusi, asta este ce vedem noi. Dar nu exista niciun dispozitiv de afisare! Imaginea pe care mintea noastra o „vede” este de natura imateriala! Aceasta imagine nu se gaseste nicaieri afisata… decat in mintea noastra! In fond, cum ai putea gasi ceva nematerial in ceva material?

Stiinta contemporana este foarte mandra sa prezica ca steaua din galaxia cutare va exploda tip supernova B… peste 10 miliarde de ani (chestiune complet inutila pentru umanitate), dar nu are idee despre cum functioneaza creierul uman (cel mai util lucru pentru oameni!).

Totusi, foarte multi oameni sunt mandri ca stiinta „merge”… functioneaza. Adica descoperirile din domenii eminamente practice conduc la aplicatii industriale. Astfel, avem cuptoare cu microunde, aparate de facut cafea, masini cu pilot automat, navete spatiale, sateliti, telefonie mobila etc. Desigur, avem si bombe atomice, virusi electronici si spionaj virtual… dar sa nu intram in astea acum.

Evident ca aplicatiile tehnologice ale cunoasterii stiintifice… functioneaza. Este o tautologie. Nu ar fi avut cum sa nu functioneze… pentru ca altfel nu le mai faceau! Cine ar cumpara un telefon mobil care stie ca nu functioneaza? Sau cine s-ar sui intr-un avion care se prabuseste? Asta e „meseria” stiintei… sa functioneze… evident, in folosul umanitatii. Nu este evident cum functioneaza speculatii despre originea Universului, a galaxiilor si a stelelor, a vietii si a oamenilor… cu atat mai putin cum sunt in folosul umanitatii…?!

Cunoasterea stiintifica pur teoretica se loveste de 2 probleme majore:

1. Caracterul relativist, speculativ si incomplet (prin caracterul relavist intelegem ca intodeauna cunoasterea stiintifica va fi incompleta si va lasa loc de interpretare ulterioara. Istoria stiintei ne-a aratat schimbari regulate de paradigma: intai Pamantul era plat si fixat de spatele unui elefant calare pe o broasca testoasa, apoi a devenit sferic, apoi eliptic, apoi a inceput sa se invarta, atat in jurul axei sale cat si in jurul Soarelui, a inceput sa pluteasca intr-un eter, pe urma eterul a disparut fiind inlocuit de un „spacetime” care la inceput era plat, iar acum s-a curbat);

Pe langa nereliabilitatea cunoasterii din orice moment, o alta consecinta este ca ipotezele materialiste dau nastere la dileme profunde despre natura realitatii. Astfel, natura Universului este un mister mai mare decat natura lui Dumnezeu! Universul nu poate fi nici finit, nici infinit, nu poate fi nici etern, si nici nu poate avea vreun inceput, nu poate avea o margine, dar nici nu ii poate lipsi marginea, nu poate avea o topologie flata si nici una curbata!

Explicatia este simpla: ipoteza eternitatii Universului (populara in vremea lui Einstein) a fost abandonata deoarece contrazicea observatiile lui Hubble (nici ca mare sens nu ar fi avut, deoarece ar fi insemnat o regresie infinita in timp). Astfel, s-a ajuns la teoria Big-Bangului, conform careia Universul ar fi avut un inceput, in urma cu 14 miliarde de ani… cand nu era nimic si brusc a aparut toata materia intr-o explozie. Desigur, o origine a axei timpului suna bine dpdv. matematic, dar nu prea poate cineva intelege cum adica inainte de asta nu exista nimic? Ce miracol mai e si asta?! Incercarea de a impinge problema mai departe, intr-un Multivers… se loveste de aceeasi problema: ala de unde a aparut, cand si cum?

Mai departe, daca Universul a avut un inceput, atunci nu poate fi infinit in spatiu… deci are o margine! Dar nu poate avea o margine, deoarece asta inseamna ca ar fi altceva in afara lui! De acelasi ridicol se loveste si ipoteza ca Universul ar fi curbat „in el”, ca suprafata unei sfere (ipoteza INFIRMATA de observatiile actuale) si ca noi nu am putea intalni in 3D o margine asa cum nici o furnica plimbandu-se pe suprafata unei sfere nu ar putea ajunge la capatul ei. Problema este ca desi suprafata sferei este bidimensionala… sfera insasi este un obiect tridimensional. Deci, daca Universul ar fi curbat, ar fi necesar sa fie curbat „intr-o dimensiune suplimentara”, ceea ce atrage intrebarea: si ce altceva mai e in dimensiunea aia suplimentara… in afara de Univers?!

In final, daca Universul ar fi plat, atunci, daca ar avea o margine, ar fi ca o coala de hartie si ne putem intreba ce e in afara lui… iar, daca nu are nicio margine, atunci e infinit, ceea ce ridica probleme serioase de genul ce inseamna volum infinit, numar infinit de corpuri, distante infinite?

2. Problematica perceptiei.

Aceste contradictii, dileme si mistere conduc in mod natural la un scepticism sanatos fata de cunoasterea stiintifica (daca eu as sustine azi ceva, iar maine vin sa contrazic ce am zis azi… cata incredere iti inspir… sau daca zic ca A e adevarat, apoi ca A e fals, cata incredere pot sa inspir?). Nu sugerez ca cunoasterea stiintifica ar fi inferioara altor tipuri de cunoastere, doar ca aplicabilitatea ei trebuie sa se rezume la aplicabilitatea sa si in special la uzul umanitatii!

Cunoasterea stiintifica este facuta sa fie implementata in tehnologie si industrie, nu pentru ca sa mangaie intelectele „oamenilor de stiinta”… cu atat mai putin sa fie folosita ca baza de stabilire a filosofiei vietii de catre oamenii de rand!  E ca si cum cineva s-ar uita la Animal Planet la un documentar despre metodele de copulare ale maimutelor… si si-ar propune sa implementeze in viata proprie aceasta „cunoastere stiintifica” dobandita!

Ajungand sa punem in dubiu ipoteza fundamentala, ca atat obiectul perceptiei, cat si observatorul sunt de aceeasi natura, materiala, este necesar sa sondam unica alternativa. Daca nu materia (obiectul) este realitatea fundamentala… atunci poate ca mintea (subiectul) este realitatea fundamentala!

3 Răspunsuri to “Despre idealism”

  1. […] Despre idealism Wed Nov 03, 2010 11:24 am Orice om ajuns la o oarece maturitate intelectuala ajunge sa isi puna intrebari “filosofice”, in capul listei aflandu-se cele legate de natura realitatii: ce este realitatea, care este realitatea, ce sunt eu, ce este viata, care este originea vietii, care este finalitatea vietii? etc. Din nefericire, statul modern nu ofera o institutie responsabila a furniza […] […]

  2. andrei said

    Nu-i cam outdated link-ul ala cu „unsolved brain mysteries” (fiind din 2007)?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: