Adi's Blog

Cel mai genial blog

Legile sunt iluzorii

Posted by Adi pe Noiembrie 19, 2010

Mi-a imprumutat un coleg ultima carte a lui Hawking, iar prima mea reactie a fost… ce risipa de 20 de Euro!

However, reconsider aceasta pozitie, deoarece, inca din primele pagini mi-a oferit un insight „de milioane”!

Capitolul 2 se numeste „The rule of law” si incepe cu o incursiune in mitologie si istorie, cu intentia de a explica originea conceptului de lege. Am mai citit si „A brief history of time” si am recunoscut stilul: zeci de pagini umplute cu divagatii, iar partea stiintifica, carenta in originalitate, dar abundenta in megalomanie.

Probabil Hawking s-a visat de mic sa fie profet si, cum nu i-a reusit faza, de vreme ce nu ar fi sunat prea bine „profetul in scaun cu rotile”… s-a decis sa se faca Dumnezeu insusi. Acest lucru este evident din pretentia sa de a putea relata istoria intregului Univers… pe scurt. Mai mult, in primul capitol promite ca va raspunde la intrebari de genul de ce existam si de ce exista aceste legi si nu altele.

Punctul culminant e cand arata ca, la un moment dat in istorie, oamenii inlocuiesc credintele ca fiinte supranaturale guverneaza toate aspectele vietii… cu suprematia „Legii”! Toate fenomenele din natura, de la scara cuantica, pana la cea cosmologica, zice autorul, sunt guvernate de legi. Iar misiunea lui si a savantilor in general este sa descopere aceste legi si sa le modeleze pentru implementare in aplicatii.

Se remarca laitmotivul savantului care ia locul teologului in cautarea/posesia Adevarului. Ce remarcam? Atat teologul antic, cat si savantul contemporan, urmaresc sa afle un „Adevar” care este cumva fundamental, aflarea caruia ne-ar permite sa cunoastem „totul”. Sau macar sa ne atingem cateva aspiratii cotidiene. Teologului nereusindu-i cu sacrificii si rugaciuni, e randul savantului sa incerce cu observatii si ipoteze.

Savantul are pretentia ca inlocuind un model cu altul „mai performant” se apropie de Adevar. El nu realizeaza insa ca el insusi a inlocuit modelul teologului, iar alt model il va inlocui pe el cu proxima ocazie. Orice model… indiferent ca e stiintific, religios, parapsihologic, nihilist… are o proprietate comuna: este gresit.

Prin definitie, un model este o aproximatie a unui Adevar presupus. Daca un model nu ar fi gresit (aproximativ), atunci el ar fi Adevarul insusi. In acest caz, modelul ar cunoaste „tot adevarul”, inclusiv, deci, daca este corect sau nu, si anume ca ar fi corect. Dupa cate am vazut, niciun model nu a putut pretinde pana acum ca stie ca e corect.

Orice model este fundamentat pe legi. Chiar si „modelele” religioase preistorice functionau astfel. Aveai legi de genul: Dumnzeu cutare a creat lumea, omul e sclavul lui Dumnezeu, trebuie sa nu faci cutare si cutare, daca nu, se supara Dumnezeu, caz in care trebuie sa faci cutare si cutare.

Faptul ca nu trebuie, e.g., sa furi era, presupus pe de o parte ca rau (era impotriva voii lui Dumnezeu), iar pe de alta parte se presupunea ca aduce consecinte negative – te pedepseste Dumnezeu. Si probabil mergea faza: cand cineva fura… la primul lucru negativ care i se intampla, se putea face „observatia” ca este pedeapsa pentru furt. Toate celelalte momente, in care nu s-a intamplat nimic rau, erau ignorate. Astfel, teoria ca furtul este impotriva voii lui Dumnezeu satisfacea observatiile.

Cam asta e samanta conceptului de lege stiintifica. Ulterior, oamenii au inceput sa se intrebe dar daca lucrurile se intampla unele cauzate de altele… fara mijlocirea supranaturalului?! Desigur, observatii de genul daca arunc un mar, cade… nu ii satisfaceau prea tare pe oameni, motiv pentru care s-a inventat obiectivitatea.

Cred ca oamenii s-au plictisit de ceea ce observau ca se intampla si au inceput sa se intrebe oare daca nu exista si lucruri care se intampla fara ca acestia sa le stie! Si au inventat mijloace de extindere a observatiei (de la microscoape si raze X, pana la telescoape si sateliti) ca sa vada ei ce se intampla „departe”… acolo unde nu ajung ei cu perceptia obisnuita. In mare, au vrut sa vada daca, dat fiind ca pe Pamant un corp cade, atunci inseamna ca si pe Marte sau pe Soare se intampla la fel.

Si s-a ajuns la un nivel de abastractizare: observarea unor fenomene in care omul nu are nicio implicare directa, alta decat observatia. Exemplul orbitelor planetelor din sistemul solar este foarte sugestiv. Primele observatii au confirmat ceea ce oamenii credeau in antichitate: ca toate se invart in jurul Pamantului! Dupa un timp indelungat, au venit unii si au zis ca totul se invarte in jurul Soarelui! Si observatiile facute au confirmat tocmai asta!

Ma intreb daca o fi fost cineva in istorie cu ideea ca toate s-or invarti in jurul Lunii…?!

Astazi e la moda ca tot sistemul solar se invarte… cumva in jurul centrului galaxiei, care ar fi o gaura superneagra. Cine stie ce surpriza ne rezerva viitorul: cand s-o „descoperi” teoria cuantica a gravitatii, vom afla probabil ori ca ne invartim in 10 dimensiuni… sau, poate, ca nu ne invartim deloc!?

In stiinta e in felul urmator: se cunosc unele observatii, vine cineva cu o ipoteza sa le explice si face un experiment care sa confirme teoria sa. Daca ii iese, atunci teoria sa este adoptata si se adauga la cunoasterea precedenta… apoi ciclul se reia: altcineva vine cu o alta ipoteza, care contrazice teoria precedenta etc.

Ce interesant ar fi daca cei care vin cu ipoteze si-ar propune sa faca experimente care sa le contrazica ipotezele!

Asa e si cu planetele si stelele… daca ai o idee in cap, cu siguranta poti sa gasesti ceva de „experimentat” care sa iti confirme ideea! In fond… Universul este atat de mare, incat se poate intampla aproape orice in el!

Cu siguranta ca cei care vedeau Soarele urmand o traiectorie circulara de dimineata pana seara, puteau concluziona ca Soarele se invarte in jurul Pamantului… deoarece nu ii taia capul sa se uite de ceva care sa le contrazica cunoasterea. Asa si cu orice cunoastere stiintifica: explica doar observatiile facute pana la un anumit moment, nicidecum in mod necesar si pe cele care urmeaza a fi facute… cu atat mai putin pe „toate”!

Observand evolutia conceptului de lege, putem concluziona ca omul este, cumva prin definitie, in mod ontologic, o fiinta obedienta. Are nevoie sa asculte de ceva. Si, cand s-a plictisit de ascultat de zei, a inceput sa asculte de legi!

Sau nu o fi asa… si, cumva, unii oameni au inclinatia sa asculte de legi, iar altii au inclinatia sa creeze legi, carora ceilalti sa se supuna? Probabil Moise e cel mai bun exemplu! E justificat sa impui legi… chiar sa declari ca Dumnezeu ti le-a dictat… atata vreme cat acestea sunt spre interesul oamenilor sa le respecte!

Ceva mai pervers este cand vrei sa impui legi, spui ca stiinta ti le-a spus… insa nu urmaresti ca legile respective sa fie spre folosul oamenilor (ci, subtil, spre folosul propriu de a parea inteligent si a avea venituri astronomice din scarmat in pamant dupa fosile sau botezat stele). Ca savant, zici ca legile respective sunt universale… independente de vointa sau de interesul oamenilor. Asa sa fie?!

Deci „oamenii de stiinta” fac niste observatii… care nu au nicio legatura cu ei! Probabil le-a mers explicatia asta… pana la momentul experimentului cu cele 2 fante prin care trec electroni sub forma de unda cand nu te uiti si sub forma de particula cand te uiti. Desigur, nu vreau sa folosesc exemplul… ca o lege! Decat ca este o dilema actuala si destul de populara. Cu cateva secole inainte era alta dilema: de ce Venus nu merge pe traseul predictionat de fizica newtoniana?

Oameni ambitiosi au eliminat dilema prin schimbarea modelului… care a dat nastere la alte dileme! Toate eforturile astea s-au facut pentru ca oamenii au credinta (sic) ca exista un Adevar… niste legi universale, pe care acestia sunt meniti sa le descopere. Si un optimism exacerbat ca sensul vietii lor ar fi aflarea acestui Adevar.

Acest fanatism stiintific cuprinde tot mai multi oameni inteligenti… care, in afara de acesta iluzie, nu ar putea justifica ce rost are sa iti investesti toata viata in conceperea de modele… care sunt, prin definitie, gresite (si ca vei muri fara sa afli Adevarul)?! Cel mai ilustru exemplu e Einstein insusi, care a murit cu creionu-n mana, incercand sa demonstreze ca modelul sau e cel mai bun!

Oare ce s-ar intampla daca oamenii ar renunta la iluzia ca exista niste legi universale si ambitia prosteasca sa le afle?!

Raspunsul in episodul urmator🙂

3 Răspunsuri to “Legile sunt iluzorii”

  1. […] Legile sunt iluzorii Fri Nov 19, 2010 19:56 pm Mi-a imprumutat un coleg ultima carte a lui Hawking, iar prima mea reactie a fost… ce risipa de 20 de Euro! However, reconsider aceasta pozitie, deoarece, inca din primele pagini mi-a oferit un insight “de milioane”! Capitolul 2 se numeste “The rule of law” si incepe cu o incursiune in mitologie si istorie, cu intentia […] […]

  2. Ockham said

    Foarte misto argumentat.Salutari.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: