Adi's Blog

Cel mai genial blog

Trebuie sa ne gandim neincetat la moarte

Posted by Adi pe Aprilie 9, 2011

Reactia imediata a mai oricui ar fi de dezgust vizavi de aceasta idee. De ce sa ma gandesc la moarte, care este cel mai urat lucru cu putinta, si sa nu ma gandesc la viata, care este frumoasa?

In primul rand, putina lume realizeaza ca moartea face parte din viata! La fel cum si nasterea face parte din viata si toate evenimentele dintre nastere si moarte fac parte din viata. Deci evenimentul mortii e o parte a vietii. O parte fireasca, nu ceva optional, ca casatoria sau altceva.

De vreme ce nu se gandesc niciodata la moarte, oamenii nu prea inteleg moartea. Oamenii echivaleaza moartea cu o eternitate de nimic, in opozitie cu viata, care este o finitudine de ceva. Dar nu este asa, moartea este o singularitate! la fel cum si nasterea e o singularitate, adica, inainte sa te nasti nu era nimic care reprezenta `viata mea`, iar dupa moarte nu va mai fi nimic care reprezenta `viata mea`.

Reamintesc conceptul de singularitate este acolo unde o functie (viata) nu este definita. Conceptul este exasperant de vehiculat in cosmologie, unde se zice ca Universul a aparut dintr-o singularitate. Ceea ce vrea sa zica este ca legile pe care le cunoastem de functionare a materiei nu sunt definite la momentul Big Bangului, al nasterii Universului (trebuie alte legi). Analog, se presupune ca in viitor va exista si o moarte a Universului, ori o singularitate de contractie a materiei, ori o singularitate de dezintegrare completa si disparitie a materiei.

Remarcam aici modul de gandire extrem de pagubos al oamenilor: totul trebuie sa urmeze tiparele cunoscutului. Savantii au extrapolat ca, daca oamenii se nasc si mor, atunci si Universul trebuie ca se naste si moare. Nimic mai imbecil! Se remarca ca, ca astazi sa fii `om de stinita` nu trebuie sa fii un ganditor profund si inteligent, ci un idiot. Trebuie sa nu iti pui niciodata intrebari altele decat cele pe care si le pune `toata lumea`: ce, unde, cum, cand?

Ce inseamna ca Universul s-a nascut? Ce inseamna ca un om se naste? Analog, ce inseamna ca vor muri? Imbecilizati de gandirea permanenta la ceea ce este cunoscut, oamenii nu ajung sa isi mai puna intrebarile cele mai fundamentale. Ceea ce creaza o angoasa cumplita. Filosoful antic si cel oriental intelegeau moartea in ansamblul vietii. Imbecilii de oameni de azi au renuntat cu desavarsire sa se gandeasca la moarte, deoarece pur si simplu nu ii duce mintea sa inteleaga nimic.

Ne intrebam ce o fi fost in capul ciobanului moldovean sa accepte moartea in loc sa lupte impotriva ei? Oamenii de astazi, imbecilii, se lauda ca astazi speranta de viata e la 80 de ani, spre deosebire de acu secole si milenii, cand era la 40. E ca si cum ai trage de ceva, care se intinde si se subtiaza: mai multa cantitate implica mai putina calitate!

Traiesti 80 de ani si ce? La ce ti-e folos ca traiesti mai mult? Doar sa amani cu cativa ani `eternitatea mortii` (si, oricum, ce ani sunt aia, nu mai vezi, nu mai poti sa mergi, debilesti)? Ne mai mira si ca Eminescu, de tanar, scria atat de multe poezii despre moarte. Oamenii astia au inteles, avand o singularitate intelectuala, ca moartea este singurul eveniment unic din viata unui om si, in mod evident, cel mai important (Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii
Deopotriva-i stapîneste raza ta si geniul mortii). Si intelegand asta, au ajuns ca, precum Eminescu in poezia Eu nu cred nici in Iehova, nu cred `nici in viata, nici in moarte`.

Noi suntem atat de obsedati de a trai, si de a trai la modul cat mai opulent, incat ascundem orice gand despre moarte. E cam ciudat, daca stai sa te gandesti, ca preferam momentul prezent in locul eternitatii. Oamenii vor `sa reuseasca in viata`, muncesc asiduu, castiga bani, cumpara bunuri, proprietati, intemeiaza familii, prietenii, institutii, tari… umplu pana la refuz un timp finit si foarte scurt de viata… doar si doar ca sa nu le mai stea mintea la moarte.

In termeni vedici, aceasta se numeste superimpunerea iluziei peste realitate. Realitatea este Una, iar iluzia este creatia ignorantei mintii noastre. In loc sa meditam la nondualitatea viata-moarte, noi am napadit pe evidentul vietii, tesind subtilul mortii. Viata si moartea nu sunt `doua lucruri distincte`, ci sunt doua moduri de a vedea Realitatea, doi poli ai aceleiasi Unitati.

A considera viata si moartea doua lucruri distincte ridica problema cu singularitatea. Cum pot exista doua entitati independente? Cum poate exista viata in ciuda mortii si cum se intampla ca pana la urma moartea invinge? Si nu voi repeta aiuritorul `ca sa cunosti viata, trebuie sa existe moartea, ca sa cunosti binele, trebuie sa existe raul, ca sa cunosti lumina, trebuie sa existe intunericul`.

Daca nu poate exista si viata si moarte in acelasi timp (duh), atunci inseamna ca, la un moment dat, una apare, iar celalta dispare. Deci atat viata cat si moartea provin din singularitati si se intorc in singularitati. Ceea ce nu prea inseamna nimic, e o nebuloasa. O interpretare foarte simplista este ca moartea se transforma in viata, viata se transforma in moarte s.a.m.d., nu a existat niciodata un inceput, ci un lant infinit alternand. Ceea ce e cam sinstru, avand in vedere faptul ca oamenii vor trece de un infinit de ori prin drama vietii marcata de gandul mortii… daca nu vor poposi sa se gandeasca la moarte!

Insa modul asta imbecil de gandire a oamenilor de azi, a privi problema local: ce se poate observa si cum se poate extinde limita observationala. Daca nu privim in ansamblu, nu o sa intelegem niciodata nimic. Mintea creaza o entitate, iar tot ceea ce nu este acea entitate… este non-entitatea respectiva. Mintea a creat entitatea viata, iar ceea ce nu este viata este moarte. E cam stupid cand auzi ca mai tot ce vedem din Univers este materie moarta. Ce inseamna ca materia este moarta? A fost vie si a decedat? Nu, noi consideram ca materia este moarta, pentru ca, in opozitie cu ea, noi suntem vii.

In acest mod, mintea a creat entitatea viata sau, mai bine zis, perechea viata-nonviata. In cadrul entitatii `viata`, mintea a creat alte entitati: Univers, materie, natura, oameni, legi. Ce s-ar fi intamplat daca mintea ar fi creat aceste entitati (sau altele similare) in cadrul entitatii `moarte`?

Dar imbecilii materialisti si `de stiinta` nu au cum sa ajunga sa isi puna asemenea intrebari. Ei se preocupa sa isi satisfaca mizeria de viata cu `decoperiri` care sa impinga `limita` cunoasterii mai departe si mai departe (si tot inventeaza legi, apoi inventeaza alte entitati, care au nevoie de alte legi s.a.m.d.). Dar pana unde? Exista o limita de cunoastere? Exista un `tot`, care poate fi cunoscut integral si in afara de care nu mai este nimic de cunoscut?

Sau este un `tot`, in afara de care mai este un `nimic` de cunoscut?

E cel mai simplu mod de a spala pe jos cu cel mai briliant savant: daca Universul este finit, atunci ce este in afara lui, daca este inifinit, atunci cum poate avea un inceput?

Cel putin ar trebui sa ne gandim la moarte… din curiozitate, din atractie fata de mister. Moartea este mult mai interesanta decat viata macar sub aspectul ca este infinita, spre deosebire de viata, care este finita. Si tocmai in finitudine sta mizeria ei. Mintea, care este infinita, a creat un cadru manifest finit. Orice manifestare poate doar fi finita. Daca o manifestare ar fi infinita, atunci nu ar fi perceptibila. Daca vantul ar bate continuu, atunci nu am sti ca bate vantul, ci am considera aceasta ca starea normala a lucrurilor. Nu am cauta o cauza pentru bataia vantului, asa cum nu cautam o cauza nici pentru experienta noastra constienta.

O manifestare a mintii este cunoscuta tocmai pentru ca exista posibilitatea `existentei non-manifestarii` respective. Eu stiu ca exist pentru ca sunt constient de posibilitatea ca eu sa nu fi existat. Daca nu ar fi existat posibilitatea ca eu sa nu fi existat, atunci nu ar fi avut niciun sens sa ma intreb daca eu exist.

De aceea consider ca cea mai imbecila intrebare este daca exista Dumnezeu. Dumnezeu este, prin definitie, existenta existentei. Daca nu ar fi existat nimic, atunci cu siguranta ca Dumnezeu nu ar fi existat… ce surpriza (cine ar fi facut, in cazul respectiv, aceasta afirmatie?)! Dar faptul ca noi existam, in mod manifest, implica ca exista in mod necesar un `Ground of all being` nonmanifest (asa cum iarba creste din ceva care nu e iarba, din pamant, asa existenta `creste` din ceva care nu este existenta)… care se manifesta in existenta particulara a mea si a tot ce exista.

Dar asemenea ganduri nu pot exista in mintea cuiva care se gandeste doar la mancare, sex, distractie, bautura etc… la `viata`. Evident ca entitatea `viata` poate fi umpluta cu orice cacat, asociat cu `satisfactie`. Problema este ca atunci cand iti umpli viata cu stari corelate cu satisfactie… atunci lipsa acestor stari e evident corelata cu lipsa satisfactiei. Daca satisfactia e dezirabila (duh), atunci acele stari sunt dezirabile. Dar, atunci cand acele stari lipsesc, atunci si satisfactia lipseste. Si, de vreme ce satisfactia lipseste… e naspa.

Asta este problema vietii, ca trebuie sa obtii satisfactie. Nimeni nu si-ar dori sa traiasca ca un cersetor… decat cersetorul care se bucura de acea viata. Chiar si satisfactiile laborioase, rezultate din sentimente, arta, intelectualitate etc, desi mult mai profunde si durabile, tot incumba posibilitatea inexistentei lor! E ca si cu a arunca pietre intr-un lac. A arunca cu pietricele mici, distractii ieftine si multe, ceea ce e usor pentru oricine, (e.g. a manca inghetata) creaza valuri multe, care dispar insa repede. A arunca cu bolovani mari e mai greu, deoarece trebuie sa fii puternic (e.g. a merge la Opera, a citi carti), dar genereaza valuri mari, tsunamiuri, care dureaza mult si provoaca `pagube` ample.

Singura solutie este sa te gandesti tot timpul la moarte. Sa nu iti doresti nicio satisfactie, care va lasa loc de absenta satisfactiei. Sa nu iti doresti nici macar sa ai satisfactie din a fi satisfacut de a nu avea nicio satisfactie! Daca nu iti doresti nimic, atunci nu poti fi trist pentru ca iti lipseste ceva. Daca nu iti doresti sa fii fericit, atunci nu vei fi trist ca nu esti fericit!! Cel mai fericit om este acela care se poate bucura de a nu avea nimic… inclusiv de a nu avea viata (aceasta este transcendenta)! Cum poate un om fi tulburat din fericirea eterna pe care moartea i-o confera? Decat prin mizeria vietii. Sa fim intelepti si fericiti si sa ne gandim neincetat la moarte!

25 Răspunsuri to “Trebuie sa ne gandim neincetat la moarte”

  1. Betelgeux said

    Chiar recent m-am gandit ca non-existenta e o singularitate.

    „Se remarca ca, ca astazi sa fii `om de stinita` nu trebuie sa fii un ganditor profund si inteligent, ci un idiot.” Asta-i din cauza pragmatismului, care peste anumite limite devine o prostie. Totusi, si tu depasesti limitele cand spui ca e o prostie sa te uiti prin telescop cu scopul de a cerceta.

    „Daca o manifestare ar fi infinita, atunci nu ar fi perceptibila.”
    Pe aceeasi idee, am auzit recend o anecdota : Un peste batran intreaba alti doi pesti tineri „cum e apa ?”. La care ei raspund : ce e aia apa ?

    • Adi said

      Bete, credeam ca te-ai dezabonat de tot🙂
      E foarte important sa eutanasiem toti crocodilii!
      Nu stiu exact ce intelegi tu prin pragmatism, dar pe mine m-ar incalzi daca stiinta ar rezolva problemele omenirii, nu ale gaurilor negre si supernovelor!
      Bete, cand ai la dispozitie sute de Upanishade, epica vedica, tratate filosofice… numai un imbecil ar risipi scurtul timp sa se uite ce culoare are constelatia cutare!
      Da, e interesant sa te gandesti ca pestii percep apa cum noi aerul… cum ar fi invers🙂
      Ideea e ca e un continuum de constiinta… si focusul mintii joaca un rol. Spre ex, nu ai mereu in atentie imputul ca e lumina afara… desigur, pana se face noapte :))

    • Adi said

      Sunt urati.
      Si distructivi… sunt un defect al evolutiei ce trebuie corectat🙂

      • creca said

        si crocodililor le este frica de moarte..nu exista nimic viu care sa nu se nasca cu frica de moarte..nu-i adevarat ca esti educat sa te temi de moarte si mai ales, multe interpretari si atitudini vizavi de viata sunt date de frica de moarte..chiar si acceptarea „vedica” a mortii vine din frica de moarte.

    • Adi said

      creca, s-ar putea sa riscam un amalgam intre frica de moarte si instinctul de supravietuire…
      trebuie sa intelegem ca frica de moarte a oamenilor este mai mult decat un instinct… este vorba despre constientizarea statutului efemer al omului in lume. Animalele ma indoiesc ca au asa ceva.
      Apoi trebuie sa ne reamintim ca noi, ca oameni, apreciem curajul a fi o calitate, nu frica!
      Nu stiu exact unde urmareau sa ajungi, dar trebuie sa tii cont de aceste 2 observatii🙂
      Apoi, acceptarea vedica nu este o acceptare, ci o intelegere… o intelegere a ceea ce este moartea. E bestiala analogia: cand vezi pe intuneric un colac de funie, zici ca e sarpe si te sperii de el. Cand se face lumina, vezi ca e funie si, evident, ca nu mai ai niciun motiv sa iti fie frica🙂

      • creca said

        trebuie nuantata tocmai tehnica cu care iti administrezi angoasa..a incerca sa gasesti niste „logici” cu ajutorul carora tu crezi ca poti naviga eliberator prin’nauntrul angoasei e o utopie.
        cred in eficienta trecerii periodice pe la „poarta” fricii de moarte, insa nu cred intr-o intirziere mai mult decit „omeneasca” prin acel loc.

    • Adi said

      De fapt, trebuie sa elimini angoasa cu totul!!
      Mi-am reamintit brusc intrebarile neiscusite ale lui Bete de genul `si suferinta este iluzorie?`
      Suferinta este conditia sine-qua-non a ignorantei provovate de iluzie!
      Evident ca adevarul elibereaza, iar lipsa adevarului… doare!
      Asta e mama tuturor dualitatilor… daca ceva e dezirabil, atunci lipsa acelui ceva e suferinta!
      Deci tehnici din-astea ce pupa psihologia nu sunt decat aspirine… sa iti mai treaca durerea de cap, dar nu au legatura cu cauza suferintei.
      Cauza suferintei (termen prin care am simbolizat inclusiv frica de moarte) este faptul ca nu intelegem ce este viata, ce este moartea. Daca am intelege ca viata e de fapt moarte, iar moartea e trezirea la viata… nu am mai avea nicio frica!

      • creca said

        pai tocmai, ca tu nu faci decit sa sugerezi ca moartea e acel CEVA pe care ni-l imaginam si noi ceilalti muritori de rind..deci esti de acord ca vorbim despre o „chestie” care in prima instanta apare cumplita, groaznica si de neinteles..este „moartea”, in prima instanta, cumplita, groaznica si de neinteles? DA.
        interpretarile ulterioare, amortizarea socului prin „meditatie” etc. etc. nu propun decit alinari nesemnificative mai mult decit reevaluarile socului „primei instante” despre care vorbeam.

    • Adi said

      Nu si nu! In primul rand, trebuie sa intelegem bine de tot ca moartea face parte din viata.
      Dar bine de tot! Nu in sensul ca `bine, dar nu conteaza`. Nu conteaza faptul ca ne-am nascut, ca am crescut, ca am ajuns pana aici… dar conteaza din ce in ce mai mult ce va urma!
      Noi singuri aruncam moartea in mister… ca mai apoi sa ne inspaimantam de necunoscut!
      Daca ne-am gandi la moarte in fiecare zi… i-am da pana la urma de cap :)))

  2. Betelgeux said

    „Mi-am reamintit brusc intrebarile neiscusite ale lui Bete”
    Ha, deci ce-ai raspuns tu acuma la intrebarea asta e mai aproape de ce am raspuns eu atunci decat ce ce ai raspuns tu atunci :))

    • Adi said

      Nu mai stiu despre ce era vb :))

      • Betelgeux said

        Imi dau seama ca io am o memorie foarte buna cand vine vorba de afirmatiile facute de mine si raspunsurie primite . Bineinteles, prin comparatie :)). De multe ori sunt nevoit sa le raspund prietenilor „mi-ai mai spus asta de 3 ori” ei nemaiamintindu-si de vreo discutie asemanatoare. Deci Adi, memoria mea e mai geniala decat a ta :)).
        Totusi, am mici probleme cu memoria de scurta durata😀.

    • Adi said

      Felicitari pt memorie🙂
      Totusi… ar fi indicat sa iti dezvolti un fel de memorie… sintetica.
      Adica sa retii NUMAI ce zic eu :))
      Sa zicem ca esti la un etaj al unui bloc care nu sti cate etaje are. La etajul superior se afla o minge. La etajele inferioare niciuna. Te intreaba cineva daca sunt mingi in bloc. Tu zici ca nu… pentru ca nu sti daca mai exista etaje superioare.
      Dar, cand gasesti scara si urci, vezi ca in bloc se mai aflau si alte etaje, si mingi!
      Asa e si cu suferinta… cu cat iei perspectiva mai ampla, cu atat vezi cat de iluzorie e sau nu e!

  3. creca said

    eu cred ca „lucrurile” privind „viata” si „moartea” sunt deja aranjate. Nu poti sa crezi intr-o pozitie profund revizionista vizavi de acestea. Inteleptul autentic, religios sau ateu, culege cite putin din resemnare, revolta, istoria proprie si istoria celorlalti si se lasa controlat doar de nebrevetarea atitudinii care-l ajuta sa traiasca si sa moara onorabil..ce-nseamna onorabil, nu tine neaparat de profunzimile vietii si mortii.

    • Adi said

      Nu, nu, nu, nu si nu!
      Lasa religia ca mecanism optim de adaptare a omului la statutul sau. Sau povesti de adormit adultii…
      Asta e cel mult un punct de plecare… daca religia are dreptate vizavi de aceasta chestiune atat de importanta ca viata in aceast lume… atunci, ia, ce mai zice despre ceva care poate avea chiar si mai mare importanta!?!
      Uite… eu o sa citesc intamplator o poezie scrisa de tine… si imi place la nebunie. Consider ca e cea mai buna poezie pe care am citit-o vreodata. Oare o sa raman la acest punct… nu ma voi interesa si despre alte poezii ale tale… eventual despre autor etc. ?
      Aranjatul lucrurilor privind viata si moartea… nu prea e deloc! Nu exista nimic aranjat, nimic nu e prestabilit, totul e imprevizibil.

    • Adi said

      Istoria e un rahat.
      Acum realizez cu groaza ca am risipit zeci de ani din viata cu scoala… care nu te invata nimic, macar util, darmite adevarat!
      Ce imbecilitate mai e si aia cu Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul. Imi pare rau de Balcescu :)))
      Sau aia cu cine nu cunoaste istoria e doomed sa o repete.
      Deci este absolut ingrozitor… ceea ce citesti in istorii e mai rau decat telejurnalul cu victimele accidentelor de masini.
      Uite in Israel ce se omoara imbecilii din motive ca istoria neamului lor…
      Yugoslavia, romanii cu ungurii, holocaustul, totul este de o imbecilitate lucie!
      Istoria este cel mai mare rau cu putinta! Istoria ne inlesneste slabiciunea faitidica pe care o avem sa ne lasam dusi de val. Istoria ne imprima cele mai imbecile tipare… eu, sincer, eram mult mai impacat si fericit daca nu stiam ca sute de ani romanii s-au omorat cu turcii… si ca azi se mandresc cu asta!

      • creca said

        si tu vrei sa spui ca de la tine incoace ar putea incepe o istorie care pe urmasii urmasilor ii va influenta in acelasi mod in care noi suntem influentati acum..si daca cumva un urmas al urmasilor nu va fi de acord cu „religia” istoriei tale se va da startul unei alte istorii etc etc. hai mai adi sa fim seriosi, caci vorba lu’ nichita, „totul se intimpla o foarte singura data”.

    • Adi said

      Creca, nu prea vbim despre acelasi lucru!
      Tu poti sa creezi si sa transformi lumea cum vrei tu… fiecare, in viitor sau in trecut, o va percepe cum va vrea el!

      • creca said

        poti sa transformi si sa creezi lumea dupa cum vrei tu, dar asta inseamna sa nu mai fii CORECT cu lumea deja consacrata..de fapt, despre onorabilitate e vorba.

    • Adi said

      Trebuie sa intelegem ca a vbi in termeni concreti despre abstractiuni…nu ne va duce prea departe!
      Mai departe, trebuie sa intelegem ca nu exista o `lume deja consacrata`… asta este o parere a noastra ca exista asa ceva!

      • creca said

        noi suntem prea tirzii, totul e consacrat, istoria s-a terminat iar rabufnirile unui inedit salvator sunt sperante desarte.

    • Adi said

      Rabufnirile unui inedit salvator sunt sperante desarte… tocmai in cadrul acelei `istorii`, care e iluzorie si, mai exact, falsa!
      Ne este usor (unora) sa recunoastem cand gresim cu cate o chestie… de ce o fi asa greu sa recunoastem ca gresim… cu totul?!?!

  4. fastleppard said

    Uite ceva interesant Adi – http://www.youtube.com/watch?v=N4YyRoHirNk

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: