Adi's Blog

Cel mai genial blog

Iubirea nu exista

Posted by Adi pe August 1, 2011

Dupa cum am aratat si in articolul precedent …oamenii devin mai rau ca robotii si sclavii cand vine vorba de iubire. Oamenii sunt by-default neimpliniti. Statutul acesta limitat, constrans si efemer al vietii in lumea materiala intra in clash cu natura infinita a sufletului. Sufletul vrea, trupul nu poate. Concluzia: omul este nefericit. La modul cum e construita societatea noastra, omul cauta implinire in cercurile proxime, dupa niste patternuri consecutive, sa le zic asa.

Asadar, prima relatie este cu mama, tata si familia, bazata, chipurile, pe iubire. Modelul acesta familial, deoarece este primul, il va marca pe om toata viata (intr-un mod oarecum negativ, de vreme ce iubirea materna este neconditionata, mama iti da sa mananci, face tot… apare asteptarea ulterioara ca partenerul sa fie la fel… si, mai departe, si cu copiii). Il va vedea by-default ca pe ceva dezirabil… fara a se intreba vreodata de ce ar fi asa. Apoi e modelul cu gasca, clasa, relatii de competitie… care se propaga mai tarziu la nivelul intregii societati. Prietenia iarasi devine ceva by-default dezirabil. Apoi intra in joc romantismul si sexualitatea si bucla este inchisa – tanarul este inzestrat cu toate modelele societale dupa care sa isi traiasca viata. El a vazut deja in jurul sau tot ce e rau si ce e bine si acum ii mai ramane doar de aplicat.

Dar simpla aplicare a unor modele nu este deloc o certitudine ca fericirea va veni. Omul proiecteaza aceasta natura spirituala, sat-cit-ananda, asupra obiectelor cu care intra in contact (tu esti becul, dar tu nu realizezi ca tu faci lumina… si vezi niste obiecte luminate de tine, care crezi ca ele emit lumina… te intinzi sa le obtii si, cum s-a schimbat unghiul, au trecut in penumbra si gata lumina lor…) Simtindu-se imperfect, isi cauta implinirea (perfectiunea) in alte lucruri. Si asa incepe samsara interrelationarii – dai, primesti, dai, primesti… nimeni nu da fara sa primeasca si, oricat ar da, tot se termina ce are de dat; trebuie sa mai primeasca, ca sa mai aiba ce sa dea. Primitul este satisfactie, dar datul este efort. Si s-a incins o cursa a sobolanlui, in care omul uita ca ceea ce cauta era umplerea golului, atingerea perfectiunii… ci este complet absorbit de samsara relationarii: dai, primesti, dai, primesti.

Insa acum am facut brusc legatura cu femeia samarineanca. Partea cea mai semnificativa a parabolei o gasim la Ioan 4:6-18: Impresionata intelepciunea lui Iisus (Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi), femeia ii cere lui Iisus apa vie (izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică).

Este remarcabil ca Iisus a ales o femeie pentru aceasta pilda. Nu avem niciun indiciu ca in societatea iudaica din acea perioada, barbatul ar fi avut vreun rol romantic, precum cel din literatura europeana medievala si contemporana. Nici macar pe acela din poeziile romantice din Grecia antica. De vreme ce niciunul dintre personajele masculine din Vechiul Testament nu aduce a Romeo sau indragostitul Eminescu, pilda lui Iisus pare potrivit directionata asupra statutului femeii, care, in perioada respectiva, era dependenta de barbat.

Astfel, putem trasa paralele cu descendenta sentimentului iubirii din instinctul de supravietuire. De vreme ce femeia necesita protectia unui barbat, era de asteptat ca aceasta sa manifeste afectivitate pentru a-i capta atentia barbatului. Evident ca barbatul razboinic, muncitor si vanatos nu se putea preta la romantisme.

Insa la persoanele religioase intalnim aceasta anxietate existentiala la alt nivel. Mai corect spus, la persoanele religioase, acest instinct de supravietuire se manifesta prin anxietatea existentiala. Nu fac vreo concesie aici materialismului ca ontologie, ci sub aspect instrumental. O persoana mundana fireste ca se teme de a pierde ceea ce ii este mai drag, firea materiala, pe cand o persoana spirituala se teme de a pierde ceea ce are mai valoros, sufletul.

Astfel, femeia se afla intr-o dilema morala si o stare de continua framantare. Putem specula ca femeia era in dubiu si vizavi de religia iudaica traditionala, de vreme ce invoca pe patriarhul Iacov, sugerand superioritatea lui Iisus (Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi el însuşi a băut din ea şi fiii lui şi turmele lui?). Iisus o lumineaza ca, si acest aspect al traditiei religioase nu este in masura sa potoleasca aspiratia spiritului dupa Absolut (Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi). Deci chiar si nectarul iubirii devotionale pare a nu fi in masura sa potoleasca setea sufletului.

Putem oarecum sa intuim aceasta dualitate, prin rugamintea femeii: Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Pe de o parte, femeia vrea sa nu mai inseteze (discomfortul fizic/metafizic), dar nici sa mai trebuiasca sa vina la fantana sa adune apa (o subtila metafora pentru ritualurile religioase, menite sa ofere o oarece alinare suferintelor inerente vietii in lumea materiala). Astfel, aceasta apa devotionala a fantanii era menita sa spele pacatele si necazurile. Femeia doreste simultan sa nu mai aiba pacate si nici aceasta necesitate de a se spala de ele.

Pare o explicatie convingatoare. Dar despre ce pacate este vorba? Iisus pune direct mana pe rana: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Nu e evident de ce i-ar fi solicitat Iisus femeii sa isi aduca barbatul, de vreme ce solicitarea ei era sa primeasca apa vie. Cu ce ar fi influentat prezenta barbatului aceasta izvorare a apei vii?

Insa putem cu usurinta sa intelegem `setea` femeii, la care Iisus face referire. Este vorba de setea de afectivitate, de iubire, de barbati. Si, simtindu-si setea nestapanita, femeia admite: N-am bărbat. Iar Iisus ii arata ca a inteles suferinta ei spirituala, setea: Bine ai zis că nu ai bărbat. Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Vedem, astfel, in aceasta interpretare, ca Iisus contesta statutul respectiv al femeii, de a-si gasi implinirea spirituala in familie.

Din nefericire, insa, pilda se incheie cu interpretari aberante, marca apostolilor. Urmeaza elemente devotional-ritualistice, mesianistica… la un moment dat, subit, apar apostolii, de parca izvorul relata pana atunci povestirea. Se vede cat de stangaci s-au facut interpretari ale unui simplu eveniment din viata lui Iisus. Deranjant este insa ca pare ca lipseste tocmai solutia oferita de Iisus problemei femeii, acel `ia-ti crucea si urmeaza-mi`. Probabil aceasta varianta era non-grata pentru o femeie, in viziunea misogina a apostolilor (femeile nu merita sa fie discipoli)… asadar au facut-o disparuta (femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor). Ceea ce este vadit, daca privim ca conversatia se suceste brusc, ca la tampiti, cu inchinarea pe munti… fara ca femeia sa primeasca o clarificare vizavi de apa vie si barbatii sai, precum si ce legatura au aceste doua una cu alta.

Un alt exemplu intaritor este cel al Mariei Magdalena… sau cine o fi fost `femeia pacatoasa` de la Luca 7:37-38. Desigur, cunoastem controversa daca femeie pacatoasa este neaparat eufemism pentru curva. Si avem motive intemeiate sa consideram ca ar fi, de vreme ce prostitutia era o practica foarte populara in acea perioada. Si mai avem si paralela cu femeia samarineanca, in care chestiunea in litigiu pare de natura sexuala. Si inca una cu femeia adultera, pe care Iisus o salveaza de la lapidare, de la Ioan 8. (E interesant de sezisat ca femeia adultera era numita direct adultera, motiv pt care era condamnata la lapidare, deoarece adulterul era pacat capital; insa femeia pacatoasa era doar cunoscuta ca pacatoasa… prostitutia nefiind insa pacat capital.)

Daca intr-adevar, femeia respectiva era curva (sau, un termen mai politically correct, neimplinita emotional… sau frustrata sexual, wtf), ne aflam intr-o situatie dificila vizavi de femei: societatea le impunea ca rolul lor primordial era sa isi iubeasca barbatii, insa, cum barbatii e porci, se simteau nevoite sa fuga la alti barbati. Astfel… cadeau in statutul ingrat de curve. Situatia suna uimitor de potrivita si cu vremurile actuale!

Dar ce este de facut? Cum iesim din aceasta dilema? In primul rand trebuie sa remarcam si sa apreciem cainta femeii pacatoase. Aceasta a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Femeia nu doar ca era pacatoasa, ci era si perfect constienta si indurerata de acest lucru. Cata tarie de caracter si putere de discriminare!

Imi reamintesc, din frageda tinerete, despre fete obisnuite care aveau zeci de relatii cu baieti. Mai degraba regula decat motiv sa iste vreun sentiment de vinovatie macar. Le intrebi si zic ceva de genul ca isi cauta Fat-Frumosul… sau ca e doar pt distractie… sau sa fie in randul lumii. Si ce mergeam ieri prin Red Light District… in vitriine numai fete zambitoare. E greu de imaginat ca o prostituata ajunge vreodata sa fie nemultumita de `meseria` ei. Nu mai zic de vedetele porno, care au si celebritatea motiv suplimentar de satisfactie. Oamenii cei mai ambitiosi si muncitori devin, mai devreme sau mai tarziu, uzati si stresati de meseriile lor… insa nu si prostituatele.

Dar nu vreau sa insist ca femeia pacatoasa ar fi fost prostituata, ci doar ca, la fel ca si femeia samarineanca, nu si-ar fi gasit implinirea in planul relatiilor cu barbatii. Pe amandoua insa le admiram pentru cainta! Acestea inteleg ca este ceva care trebuie schimbat si apeleaza la Mantuitorul pentru ajutor. Femeia adultera primeste o incurajare `Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti`, la fel si femeia pacatoasa `Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace`.

Asadar, dilema este vadita: cele 3 femei s-au cait… insa femeia de rand pare nici macar a nu fi constienta, cu atat mai putin deranjata de pacatul ei. Cum se poate cai un pacatos, care este robul pacatului sau? Si care este diferenta intre cineva care intelege ca este pacatos si cineva care refuza (mai ales in societatea liberalist-ateista de astazi)? Desigur, cu cat esti mai afundat in pacat, cu atat devii mai obisnuit cu el si iti pierzi complet discriminarea. Totusi, cele 3 femei pareau foarte pacatoase, nu la prima abatere… totusi inzestrate cu discriminare. Daca cineva nu are discriminare, atunci cum poate dezvolta cainta si cum se poate spala de pacatele inrobitoare?

Deci cum se poate cai un pacatos, care este robul pacatului sau? Foarte simplu: trebuie sa isi cultive discriminarea: sa discearna intre ce e adevarat si fals, ce e etern si ce e efemer. Cand realizezi ca iubirea si a celui mai fidel si virtuos partener… dureaza maximum 3 ani (oricat de mult ar dura, tot nu te insoteste dupa moarte)… si oricum se impotmoleste in cele mai marunte probleme cotidiene. Cand realizezi ca un sentiment infinit cum este iubirea nu poate avea ca obiect o fiinta umana, finita, ci doar Infinitul. Pentru mai multe detalii, recomand Dhammapada lui Buddha.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: