Adi's Blog

Cel mai genial blog

Ce perversa e lumea si rea!

Posted by Adi pe August 27, 2011

Ce sentiment inefabil incerc la descoperirea celor mai simple adevaruri… `pur si simplu`, cele mai fundamentale lucruri sunt cele mai usor de inteles, cele mai intuitive, accesibile oricui, fara sa necesite vreo cunoastere anterioara.

Nu ai nevoie sa mergi la scoala ca sa inveti ca lumea e rea… ca copil dai cu ochii zi de zi de copii care se bat, parinti care se cearta. Daca este o activitate esentiala a omului (cum ar fi, se zice, a pisicii sa latre sau a cainelui sa miaune), aceea ar fi sa faca raul. Un om poate trai o viata intreaga fara sa faca vreun singur bine macar, insa cu siguranta ca va face multe rele.

Singura caracteristica comuna a tuturor oamenilor de pe aceasta planeta si din toata istoria… este infaptuirea raului. Toata varietatea de activitati pe care le desfasoara oamenii are in comun un singur lucru: raul.

Cineva m-ar putea acuza de peisimism morbid, lugubru… cum se poate sa afirm ca tot ceea exista in lumea asta este rau? Si, in fond, pe ce baza o fac, de vreme ce si eu fac parte din lumea asta? Foarte simplu… daca oamenii ar fi infaptuit altceva decat raul, atunci lumea pur si simplu nu ar fi existat! Sau cel putin omenirea ar fi disparut…

Dar ce rost are a lipi etichete de genul `pesimism` pe conceptii filosofice… doar de dragul de face categorisiri?! E o mare realizare cunoasterea naturii lumii in care traim. Si nu exista niciun motiv ca aceasta sa duca la depresie. Depresia este umplerea mintii cu minciuni. Depresia este starea abisala de vid… lipsa cu desavarsire a adevarului si imersia in lume, pana la identificarea cu raul, inerent acesteia.

Depresia nu este atat de mult clashul intre dorinte si realizari, intre asteptari si puterea de a le indeplini, insatisfactia cu o anumita stare. Toate incercarile de definire fac apel la notiuni din lume, dar nu se poate gasi un eveniment anume care sa fie responsabil in mod universal de depresie. Precum gripa este cauzata de un virus anume, despresia nu poate fi asociata cu o cauza. Un om poate intampina un eveniment tragic, un deces, un accident, un ghinion, orice… in varifeluri: poate deveni despresiv, poate fi doar trist, poate fi indiferent, poate trece peste el si sa devina mai puternic. Mai mult, doi oameni pot reactiona, la acelasi stimul, in moduri diametral opuse.

Evident, nevasta-sa lu Basescu ar fi trista daca sotul ei ar muri… spre deosebire de restul populatiei.

Despresia insa este starea fundamentala a vietii in aceasta lume. Identificarea cu lumea ESTE depresia insasi. Despresia nu este o conditie izolata, care se manifesta ca reactie a unui stimul. Depresia este esenta acestei lumi. Depresia este caracteristica fundamentala a vietii, asa cum oboseala este pt activitatea intensa. Sau odihna pentru somn.

Nu poti sa traiesti in aceasta lume fara sa fii deprimat. Dar poti, ca si toti oamenii, sa incerci sa ineci depresia… sa ii inhibi manifestarea.  Sa nu o mai simti. Ca un analgezic. Iei o aspirina, ca sa nu mai simti durerea, dar nu tratezi cauza care a generat durerea. Ar fi paradoxal – cum poti sa indepartezi cauza, daca cauza este practic viata in aceasta lume?

Intr-adevar, moartea ar curma depresia. Tind, in mod neverificabil, sa cred ca fazele incipiente ale istoriei umanitatii au fost oarecum de echilibru, intre moarte si depresie. Omul era constient atat de inevitabilitatea sfarsitului, cat si de conditiile drumului de parcurs pana acolo. Astfel, omul gasea ca moartea nu e neaparat ceva indezirabil, de vreme ce nici viata nu era ceva prea dezirabil.

Daca viata este prin definitie grea, atunci moartea e relativ usoara, vine ca un remediu pentru problema care o constituie viata. Viata e un efort, moartea o odihna. Gratie acestui echilibru, viata putea, in dinamica istoriei, continua, iar in dinamica individualitatii, cicliza infinit.

Daca viata si moartea sunt batute in cuie in felul asta, unde e loc de intristare? Toate isi urmeaza destinul firesc, gandul opozitiei fata de aceasta ordine a lucrurilor nici nu poate rasari. Flow with the Tao este… `pur si simplu`. Nu se poate vbi de vreo satisfactie a existentei… satisfactia presupune experienta insatisfactiei. A fi echinimic este propria rasplata. Nu ai nevoie sa atingi vreun scop, de vreme ce procesul este esential.

Problema a aparut cand omul a incercat satisfactia. Cand Adam s-a bucurat de gustul marului. Omul experimenteaza un hype… care ii place. Si, de vreme ce senzatia este placuta, raportat la starea de echilibru, instaureaza dezirabilul. Daca ceva m-a facut sa ma simt bine, atunci as vrea sa mai am parte de acel ceva. Si asa se naste dorinta.

Comica paralela cu extraterestrii aia din a treia planeta de la Soare… cand au stranutat, le-a placut senzatia si s-au apucat sa incerce sa mai stranute. In felul asta, inteleg si eu obsesia oamenilor pt sex. La modul teoretic o inteleg: de vreme ce conditia cotidiana este depresia, iar orgasmul senzatia de intensitate maxima, atunci omul gaseste rezonabil sa investeasca atata timp, energie si chiar si sanatate, intr-o activitate care dureaza cateva minute. Si, cand efortul devine absurd de disproportionat (cum ar fi sa alergi insistent dupa o femeie), atunci omul se hraneste cu anticiparea.

Si aici intervine karma-yoga. Doar `primul om` a avut libertatea a alege daca sa experimenteze satisfactia. Adam isi putea continua linistit eterna si sublima existenta (pe care noi astazi am gasi-o vegetativa)… sau ar putea sa guste fructul oprit al satisfactiei. La fel ca si Luceafarul, sa renunte la eternitatea sa pentru o sarutare.

Unlike Adam, noi nu avem libertatea asta. Noi ne nastem in aceasta lume fara sa ne intrebe nimeni daca suntem de acord si suntem obligati sa acceptam conditiile vietii. Satisfactia si insatisfactia, la pachet cu depresia, vin peste noi. Nu avem practic cum sa ne izolam de ele. Ochiul nu are nevoie de comanda ca sa vada, urechea sa auda, nasul sa miroasa etc. Chiar daca ne-am suprima simturile, mintea tot n-ar astepta comanda sa produca ganduri.

Singurul lucru pe care il putem face, esential indeed, este sa le punem in echilibru. Sa nu gustam marul, sa nu ne delectam cu satisfactia, nici sa ne intristam de insatisfactie, nici sa fim coplesiti de depresie. Doar sa luam act informativ de ele si sa realizam ca sunt in natura lucrurilor. Sa revenim la perspectiva omului primordial!

Dar omul contemporan gaseste anatema o asemenea idee. Cum sa renunt la lume? Cum pot sa abandonez toate comorile pe care bravii inaintasi si-au dat viata sa le faureasca? Omul contemporan nu mai stie sa puna echilibru intre depresia vietii si liniste mortii. Omul contemporan nu mai stie sa flow with the Tao, sa priveasca viata indiferent cum este ea, sa se bucure ca, daca este grea, atunci se va odihni dupa moarte, iar daca ar fi prea buna, atunci moartea ar fi tragica.

Omul contemporan alege shortcutul, crede el. Omul contemporan bypasseaza acest proces filosofic si se inhata direct la satisfactie, ca Adam la mar. Pentru ca nu a inteles insa conditia inexorabila a vietii in aceasta lume, omul contemporan crede ca poate obtine satisfactia… si, gata, va fi satisfacut. Insa el ignora cu desavarsire ca, dupa ce satisfactia se va epuiza, va deveni la fel de deprimat ca inainte. Doamne fereste sa nu cumva sa il incerce si vreo insatisfactie!

Si omul contemporan alearga in continuare, accelerand ametitor roata sobolanului, dupa satisfactie. Vrea sa transforme si cel mai marunt lucru intr-o sursa de satisfactie. Cei mai artistici cauta satisfactia intr-un apus de soare. Cei mai perversi cauta satisfactia in a face rau altor oameni.

Omul contemporan nu poate intelege existenta fara satisfactie. Omul (nu mai zic mereu contemporan) nu poate pur si simplu sa fie. Chiar si cel mai moralist vrea sa fie `om`, nu sa fie pur si simplu. Intranzitiv. Omul vrea mereu sa aiba ceva de facut, sa fie ocupat, sa interactioneze cu alti oameni… chiar si cel mai idealist vrea sa admire natura sau sa contemple.

Viata omului se transforma dintr-un proces continuu, intr-o insiruire de evenimente de satisfactie. Cel putin in proiectul sau. Insatisfactia este ignorata. Chiar si cel mai pragmatist isi propune macar sa evite insatisfactia.

Omul isi fixeaza scopuri, planifica eforturi, manageriaza demersuri… pentru a dobandi satisfactie. Viata omului devine un sirag de rare momente de satisfactie, puse pe un snur de depresive eforturi de dobandire a satisfactiei. Si, oricat de multe si dese ar fi aceste evenimente fericite, tot eforturile vor fi fost mai mari. Si chiar daca nu ar fi existat niciun efort, iar toata viata ar fi fost o satisfactie continua, un paradis… atunci nu asta ar fi fost cea mai mare tragedie, data fiind iminenta mortii?

Si chiar daca toate observatiile astea ar fi prost intelese ca vreun fel de reteta metafizica de dobandire a satisfactiei… nu este evident ca acea satisfactie se prabuseste tocmai sub imperiul observatiilor facute?

Aceasta este dilema si tragedia omului: orice-ar face, nu e bine, nu iese bine si face rau. Cautand satisfactia, omul experimenteaza despresia, dobandeste insatisfactia si isi distruge orice sansa de fericire. Zic asta nu pt ca fericirea ar fi cumva dezirabila, ci pt ca omul nu ar intelege altfel. De fapt, limbajul impune o echivalenta intre dezirabil si fericire. Dorinta omului este sa fie fericit… noi gasim nobila aceasta observatie.

Ne gandim ca e pervers omul a carui dorinta e sa faca pe altul nefericit. Sau ne gandim ca nu e tocmai bun omul care isi doreste sa aiba multi bani si mult sex. Privim cu oarece puritate pe cineva care isi doreste sa fie fericit. Ne gandim ca e un om sincer, modest si bineintentionat, care merita fericirea.

Dar tocmai asta e tragedia: a-ti dori sa fii fericit e sursa tuturor relelor!

Si nu zic la dementialul mod `simply be fericit… fara sa iti mai doresti asta`. Optimismul de aceasta natura este doar inchiderea mintii, refuzul de a gandi. Optimistul prinzator de fluturi este un drogat spiritual. El doar piteste dorinta de a fi fericit… in spatele chiar renuntarii la dorinta de a fi fericit!

E omul care `doreste Nirvana`… si nu o atinge niciodata, pt ca o vede ca ceva de atins, reveland astfel dorinta sa.

E omul care declara ca renunta la dorinta Nirvanei… pentru a obtine astfel Nirvana🙂

E omul care tot n-a inteles ca nu trebuie sa faca ceva sau sa fie cumva… ci pur si simplu sa fie!

Acesta este supremul si absolutul, `a fi`. Orice determinant (a fi `ceva`) este mai putin decat supremul si absolutul, deci este imperfect, perisabil, deci rau. Nu stiu daca a mai demonstrat cineva, cu atata elochinta, ca lumea chiar este perversa si rea! Cu exceptia, desigur, printr-o arta transcendentala… a maestrului Guta!

34 Răspunsuri to “Ce perversa e lumea si rea!”

  1. babacher said

    Cand am un scop pentru care trebuie sa lupt oricat de mult m-ar lovi nedreptatea sau rautatea lumii pot fi „depresiva”.Important insa este sa am un scop.Nu stiu daca doar eu sunt asa, dar cand am un scop, chiar daca lucrurile stau rau, nu pot fi nefericita, sau sa zicem macar „depresiva”

    • Adi said

      Desigur… depinde ce intelegi prin scop si ce scopuri iti alegi🙂
      Desigur, fixarea de obiective este foarte eficace in infaptuirea de `pasi` mici, a urca cate o treapta.
      La scara `globala`, a unei vieti intregi, insa… nu e o abordare prea rodnica!

  2. babacher said

    pai… Intai mi-am facut un plan pentru viata si in cadrul acestui plan mi-am propus niste pasi. Fiecare pas a fost un scop. Mi-am urmat planul chiar inconstient.uneori.
    Este corect ce spui ca nu e o abordare prea rodnica. Pe parcurs soarta iti ofera mai multe oportunitati si poti aspira la mai mult decat ti-ai propus dar altfel asa esti mai nesigur… :))
    Dar tu ce crezi ca trebuie sa faci in viata ? Sau macar cum trebuie sa fii?

    • Adi said

      Nimic.
      Nu retii ca am spus `intranzitiv`, SA FII. Pur si simplu.
      Desigur, nu e chiar corect spus intranzitiv🙂 deoarece se refera la complement direct, nu la nume predicativ🙂
      Sufletul este sursa intregii bucurii, pe care mintea o proiecteaza pe obiectele cu care intra in contact. Ca un bec.
      Iar obiectele reflecta lumina si iti par ele insele sursa luminii.

      • babacher said

        M-ai incuiat cu gramatica… dar inteleg ca tu puneai problema filozofic iar eu am cam „particularizat”………
        Sa traiti, am inteles ! :))

    • Adi said

      Daca ar fi sa particularizez, intr-adevar, si filosofia vedica vorbeste despre cele 4 scopuri, suprapuse peste cele 4 etape ale vietii. In ordine, educatie, bunastare materiala si emotionala, morala si eliberare.
      Adica, fiecare scop este relativ la perioada respectiva… dar nu se poate vbi de un scop al vietii… altul dkt eliberarea.

  3. babacher said

    Eliberarea … Eu nu as cauta eliberarea inainte de a realiza scopurile. Poate nu inteleg eu bine „eliberarea” dar mi se pare ca prin eliberare nu mai vrei nimic si timpul se opreste…
    E drept ca in general nu prea facem mare lucru cat timp traim noi oamenii obisnuiti dar nici ca indienii care dobandesc „eliberarea” intr-o pestera din munti, singur si fericit nu as dori sa sfarsesc….

    • Adi said

      Intr-adevar, d-aia s-a stabilit impartirea stiintifica a vietii in etape🙂
      Eliberarea se bazeaza pe o realizare mai complexa…
      Sa cauti eliberarea direct inseamna a realiza cat de multe vieti ai petrecut in trecut… bucurandu-te de bucuriile vietii🙂
      Dar aceasta chestiune e f intima… nu poate fi acceptata dogmatic!
      Lasa indienii din pesteri in pace🙂 Renuntarea la atasamente trebuie sa fie un proces natural, nu fortat.
      Trebuie sa descoperi si intelegi ce e si ce nu interesant in lumea asta… nu sa iti impui sa crezi ca nimic nu e🙂

  4. babacher said

    Asta este o forma europenizata a ideilor … nu stiu cum sa le numesc…( dar inteleg in ansamblu credintele din spatiul asiatic – indian. )
    Cred ca se indeparteaza mult de originalul indian si se apropie de invataturile crestine mai nou aparute. Se spune ca si Isus de fapt nu propavaduia altceva decat inaltarea spiritului spre Dumnezeu . Ca a te naste din nou inseamna a iti schimba firea astfel incat sa fii perfect, sa iubesti lumea si nu doar prietenii ci si dusmanii… Cam asa arata evangheliile nou scoase din grotele Israelului….
    Sau asa am inteles eu.

    • Adi said

      Da, avand in vedere ca Iisus nu s-a preocupat cu speculatii metafizice, de genul daca a te naste din nou inseamna o transformare spirituala sau reincarnare🙂
      Esenta este vadita.
      Intelegerea este deasupra dezbaterii… daca au inteles evreii din grota acu 2 milenii (improbabil, totusi)… nu e niciun motiv sa nu poti intelege azi acu sau oricand oriunde!
      Cel mai interesant este ca… cel mai interesant lucru despre lume… este tocmai faptul ca este perversa si rea :))

  5. babacher said

    :))

  6. babacher said

    Am inteles ca tu crezi in reincarnare. Ne reincarnam dupa parerea ta tot in oameni sau si in altfel de vietuitoare. Eu parca nu prea as crede in reincarnare ….

  7. Adi said

    Recomand, de curiozitate, si Allan Watts: http://video.google.com/videoplay?docid=-2309502165382017424

  8. cherie said

    Ce era scris in engleza am inteles dar ce a vorbit doamna… nici nu am ascultat ca nu iteleg (e un mare defect al meu, nu stiu practic nici o limba straina ) dar am inteles exact termenul de „Budism Zen” .
    Cred ca este o filozofie cel putin mai logica decat „crestinismul”, dar… sunt crestina si asta cunosc ceva mai bine. Ai dreptate ca in crestinismul timpuriu se credea in reincarnare. Exista multe lucruri care justifica aceasta posibilitate.
    Eu cred ca amintirile si regresia in timp pot fi explicate prin unele informatii stocate la oameni in lantul ADN si nu este vorba despre alte vieti traite de individ ci de amintiri din viata unor stramosi despre care s-ar putea nici sa nu ai habar.
    Asta ar justifica si dece unii cred in reincarnare.
    Nu neg ca poate exista reincarnare dar eu personal nu prea cred. Singurele amintiri pe care le consider posibile sunt cele din lantul ADN…. Dar ar fi frumos sa existe reincarnare…Sa ni se dea o a doua sansa… si a treia, si a patra si etc…
    Desi eu as face mereu aceleasi greseli….
    Vai citi si restul parerilor tale raspuns-la intrebari pe care inca nu le-am citit in totalitate

    • Adi said

      Tu si baba sunteti aceeasi persoana??🙂
      N-am auzit pana acum pe nimeni ca mostenesti amintirile stramosilor… dar suna interesant, te invit sa detaliezi🙂
      De asemenea, desi pare evident, am auzit pe putini oameni vehiculand aceasta idee, ca in crestinismul timpuriu exista ideea reincarnarii. Sunt curios pe ce te bazezi tu… in afara argumentelor din articolul meu🙂
      Argumentul cu amintirile invoca un caracter mai degraba stiintific… era vorba de studiile alea… in fine, argumentele prezentate de mine sunt mai mult de natura filosofica.
      Dupa ce vei termina de citit articolele, poate vei intelege exact `ce` (sau) anume se reincarneaza. Succes!

    • Adi said

      Dar ce ti-a venit sa intrebi atunci, cu Big-bangul si constiinta… daca nu e cu totul imaginatie?

  9. cherie said

    Pai nu mai tineam minte despre ce era vorba in Big Bang si „cercetand” am vazut ca intrebai cine mai este si Cherie asta ! :)))
    Adevarul este ca atunci cand ma plictisesc mai caut subiecte despre care poti spune ceva si incerc sa vad cat de deschisi sunt oamenii la contrazicere…sau la o argumentare suplimentara.
    Dar totusi n-am gasit legatura intre Big Bang si problema constiintei in ce am scris.
    Voiam doar sa spun ca stiinta e libera sa cerceteze si ca nimic nu poate fi batut in cuie bici chiar in stiinta..
    Ce imaginatie am sugerat eu?

    • Adi said

      Eu pot spune despre orice subiect… nu e nevoie sa cauti🙂
      Eu sunt multilateral, polivalent!
      Desigur, sunt f deschis la orice fel de controversa, argumentare… din nefericire, insa, prea multi oameni vad peste prejudecatile propri.
      Incerc, cand imi argumentez pozitiile, sa estimez sincer valabilitatea argumentelor… nu proclam ca asa este pt ca asa mi se pare sau imi place mie🙂

      https://adrianarvunescu.wordpress.com/2011/06/26/argumentul-ontologic-din-contemplarea-nimicului/#comment-11294
      Problema cu imaginatia e ca nu este vadit ce anume este imaginatia… asa, din filosofie, din arta, ne putem permite sa zicem ca mintea improvizeaza… dar dpdv stiintific asta nu prea are sens. In sens materialist, creierul trebuie inteles ca un sistem care ia informatii din mediu si le prelucreaza… a crea informatii din `gol` nu prea suna bine… adica astia cu neurostiinta vor sa explice cum adica creierul creaza… nu doar sa se rezume sa zica ca creaza si gata.

    • Adi said

      Uite, de exemplu psihanaliza… sa zic, sa fie cea mai materialista forma de psihologie… in special Freud. Incearca sa explice modul tau de a privi lumea, ideile pe care ti le faci… in functie de experienta incipienta, din copilarie… astfel vrea sa stabileasca o relatie intre o experienta trecuta (copilaria) si ideile de acum (imaginatia) [scopul stiintelor legate de minte asta e… sa lege ideile de realitatea empirica]
      Vezi, vrea sa explice ideile de acum prin prisma altor idei mai vechi, care isi au originea din interactiunea cu mediul de la vremea respectiva… daca s-ar multumi sa zica `pur si simplu imaginatie` sau mi-a venit o idee din senin… atunci n-ar fi stiinta!

  10. Adi said

    Mi-a placut tare mult explicatia asta, de am dat-o acum🙂
    Faza e ca oamenii nu isi dau seama de modul cum gandesc… nu se distanteaza de propria gandire sa se intrebe `dar oare de ce gandesc eu in felul respectiv sau cred cutare si cutare?`
    Am vazut ateisti care incercau sa explice puterea de predictie a mintii prin faptul ca evenimente din viitor iti influenteaza experienta prezenta… e pur si simplu imbecil cat de departe ajung unii sa abereze.

  11. cherie said

    Am ca tot omul multe de facut si mai pierd sirul discutiilor. Dar intorcandu-ne la reincarnare nu se crede ca rostul reincarnarilor este perfectionarea spiritului?
    Eu asa stiam.
    Dar n-am reusit sa citesc ce imi recomandai.
    In legatura cu memoria ADN-ului insa am inceput sa cred asta citind despre niste experiente spirituale ale unuia impreuna cu un shaman… Eu totdeauna caut o explicatie stiintifica in orice si nu una filozofica…
    Sunt de formatie inginereasca… :))

    • Adi said

      Si eu sunt d formatie inginereasca… printre multe altele🙂
      Nu stiu insa ce zici tu d memoria ADN-ului…
      `rostul reincarnarilor este perfectionarea spiritului`… este foarte interesanta perspectiva.
      Trebuie sa intelegem insa, de principiu, disocierea intre descriptiv si prescriptiv.
      Noi putem sa vedem in natura un fenomen, de care ne putem folosi pt atingerea unor scopuri.
      De exemplu, soarele il putem folosi in agricultura… nu am fi insa justificati sa consideram ca soarele straluceste pt ca noi sa facem agricultura🙂
      Analog, reincarnarea se impune ca ceva natural, in ordinea lucrurilor, independent de vointa, interesele si credintele oamenilor… insa oamenii se pot folosi de acest fenomen, intr-adevar, pt perfectionare spriituala.

  12. cherie said

    Imi place cum pui problema. Ma asteptam sa vezi reincarnarea din punct de vedere al unui Guru pe care il simpatizezi dar o pui altfel, din punct de vedere al logicicei (aici vad formatia cre mi-e mai pe intelesul meu :)) ) Poate e o logica personala, dar o accept si inteleg…..
    Eu nu neg posibilitatea reincarnarii, intr-un fel chiar am inceput sa cred si eu in asta caci elementul viata pare ceva concret introdus intr-un element material care are doar rolul de a-l ajuta sa se manifeste intr-un anume mod….
    Chiar imi place acest fel de a vedea lucrurile. Dar asta este o alta directie de discutie fata de aceea cu ADN-ul

    • Adi said

      Despre ce Guru este vb??
      E foarte complicat cu gurii… studiez de o gramada de timp modul oriental de gandire…. e radical diferit, in chestiuni existentiale fundamentale, de cel occidental… probabil un guru va spune ceea ce va trebui ascultatorul sa auda, in functie de cum apreciaza acesta nivelul sau de emancipare spirituala…
      Prin urmare, e un fel de subiectivitate implicita… e splendid ilustrata in koanul urmator: intreaba cineva pe un calugar zen daca un caine are `Buddha-nature`… calugarul raspunde nu. A doua zi il intreaba iar, si calugarul raspunde da. Ideea e ca, pe baza informatiei oferite in ziua precedenta, discipolul a contemplat si a avut anumite realizari spirituale, motiv pt care, evoluand de la o zi la alta, si-a schimbat perspectiva, incat i-a devenit adecvat un alt raspuns… chiar opus la aceeasi intrebare🙂
      De aici se poate face si o extrapolare spre interpretarea `literala` a miturilor care apar in literatura religioasa.
      Numai oocidentalii sunt obsedati de acuratete, de precizie (hence canalizarea tehnologica si stiintifica), care, insa conduce la foarte multa superficialitate…
      Tot n-am inteles faza cu ADNul… insa tin sa insist ca nu intentionez sa conving pe nimeni de nimic… scopul articolelor este sa clarifice din neintelegerile pe aceasta tema… apoi fiecare e liber sa se convinga singur.
      In acest sens, doua directii de contemplatie le gasesc extrem de profunde:
      1. Cine sunt `eu`? Mintea, corpul, sufletul, o entitate transcendentala etc.
      2. Dupa ce acest corp va deceda, va mai exista viata (in general, nu a mea in particular), lume? Daca da, viata resepectiva are vreo legatura cu viata care a fost inaintea ei?

      In cu totul alta ordine de idei, sa il intrebi pe Mihai de ce sa aplice standarde duble numai in privinta Treimii… si nu cumva si a celorlalte dogme, cum ar fi iadul, diavolul, judecata de apoi, pacatul originar, nasterea din fecioara, pomul de craciun etc.

  13. cherie said

    In legatura cu ADN-ul vorbim mai incolo. Acum sa discutam punctele tale 1 si 2.
    1. Cine sunt `eu`? Mintea, corpul, sufletul, o entitate transcendentala etc.
    2. Dupa ce acest corp va deceda, va mai exista viata (in general, nu a mea in particular), lume? Daca da, viata resepectiva are vreo legatura cu viata care a fost inaintea ei?

    1. Dupa mine doar sufletul poate fi transcedental dar ramane sa cadem de acord cu ce intelegem prin suflet si daca sufletul pastreaza ceva care poate fi asemanat cu un fel de memorie…
    2. Pai eu vad ca viata continua chiar si dupa ce moare un corp, prin urmasi. Aceasta este si definitia unui organism viu, se perpetueaza.
    In conformitate cu legile evolutiei, daca o specie dispare, exista alta specie care se dezvolta ca o varianta perfectionata a acesteia, ca sa nu mai amintim ca o specie este formata din mai multe subspecii care isi pot schimba proportia in cadrul speciei…

    Am vazut si eu ca Mihai nu insista asupra treimii caci probabil vrea sa ajungem singuri la a intelege ce reprezinta Sfanta Treima daca ne convinge sa fim de acord cu explicatiile lui despre Isuis.
    Problema mea este ca nu ma conving argumentele lui. Stii, formatia mea tehnica este de vina ! :))

    • Adi said

      1. Da, dar, intr-adevar, ne lovim de problema: cum definim ceva care este cu totul in afara experientei lumesti?
      Asta e problema vesnica a crestinismului: Dumnezeu e trimic, bun… dar depaseste capacitatea noastra de intelegere. Atunci de unde stim ca este in acel fel anume?
      O sa vina apelul la revelatie: stim ca este asa pt ca Iisus ar fi spus ca este asa… iar Iisus este foarte de incredere, deoarece a practicat sfintenia, miracole, si-a dat viata etc.
      Problema este ca, chiar si din ce scrie in Biblie, nu rezulta deloc evident ca Iisus ar fi sustinut asa ceva. Apoi… noi avem doar marturie dupa marturie dupa marturie… despre ce ar fi zis si facut Iisus. Un fel de telefon fara fir, pe care ni se propune sa il luam mot-a-mot.
      Sa nu mai zic ca iarasi nici macar nu e evident ca marturiile respective ar fi marturii dupa standardele de azi (de fapt, despre asta se vb p larg in articol)
      Ceea ce ne aduce la intrebare: ce stii despre suflet, despre tine? De unde stii ceea ce stii? Esti sigura ca ceea ce stiii este adevarat? Sau este chestiune de credinta? Daca da, este o anumita idee cea mai valabila de crezut in ea? Se poate totusi afla adevarul despre suflet? Daca da, atunci la ce mai este necesara credinta? Daca nu… de ce nu? De ce nu ai putea afla tu insati despre tine?
      2. Ideea pe care vreau sa o sugerez este legata de interconectarea tuturor formelor de viata. Viata nu este pur si simplu o colectie de indivizi. Viata este o entitate care permeaza existenta, de la nivel atomic, pana la animal, uman, `supranatural` Toate formele de viata sunt un continuum, de la cele mai simple, pana la cele mai complexe. Astfel se poate, in optica mea, intelege ce inseamna trecere de la neviu la viu
      Daca se stabileste ca toate formele de viata constituie un continuum, atunci problema timpului se rezolva de la sine. Rezultand ca toate formele de viata din trecut sunt, analog, conectate cu cele din prezent si viitor.

  14. cherie said

    1.Cu trinitatea… nu comentez, mi se pare o gaselnita bisericeasca si cum o interpretez eu se pare ca nu inteleg credinciosii iar cum o inteleg credinciosii nu o inteleg eu. Poate sunt cam grea de cap ! :))
    2. Cu sufletul e alta chestiune…Nici cu notiunea de suflet a crestinismului nu prea sunt de acord dar cel putin inteleg ce se spune. Cu interactiunea intre toate vietatile sunt de acord desi nu pe principiul de suflet ci pe principiul de unde ale creierului. Dar creierul fiind un organ specific fiintelor vii nu pot nega ca in ideea ta ca este ceva, poate ceva ce inca nu intelegem….
    Asa este, materia organica se trage din materia neorganica, iar materia ce apartine vietii din materia organica…
    Dar cum stabilesti unitatea ei ? Exista aceeasi unitate si in cea anorganica? Nu este anorganica si ea structurata pe amorfa, cristalina si etc… ?
    E greu de facut o teorie fara un studiu corespunzator. Dar cred ca exista deja unele idei in aceasta directie. Parca am mai citit eu despre cristale ceva…
    3. Despre ADN am citi ceva in legatura cu o carte a lui Jeremy Narby, „Le serpent cosmic, l’ADN et et l’origines de savoir” (Sarpele cosmic, ADN-ul si originile cunoasterii)
    Nu am citit cartea ci unele analize pe seama ei referitoare la experientele cu samani si droguri ale autorului. Inteleg ca autorul se intreba dece aveau mai multi oameni aceleasi viziuni in urma experientelor de intrare in contact cu o entitate ce conduce la descifrarea originilor omului si altele de felul asta…
    Am inteles ca aceste experiente l-au dus la ideea ca viata are origini extraterestre ceea ce ar mari aria in care incerci sa explici ca exista o interactiune. Deci viata a aparut undeva, dar poate nici macar aici, pe planeta nostra si a fost adusa odata cu meteoritii sau mai tarziu, odata cu vizitatori nestiuti… :))
    Sper ca nu te deranjeaza ipotetica justificare a comentariilor mele…

    • Adi said

      1. Problema e k oamenii refuza sa inteleaga, la modul relativ… ca, in contextul istoric de acum 17 secole… probabil ca `trinitatea` o fi avut oarece semnificatie… la modul metaforic. Insa e cea mai mare prostie sa preiei literal, fara sa te intrebi la ce se refereau oamenii respectivi…
      2. Ce unde ale creierului? Ce memoria ADNului?
      Eu totusi nu vbeam de interactiune fizica… cum ca s-ar vedea unele cu altele sau ca interactioneaza prin atractie gravitationala sau telepatie🙂
      Daca oamenii nu ar face structuri, categorii… nu ar putea intelege nimic. Asa functioneaza stiinta, divide et cognosce (whatever)🙂 Dar diviziunile sunt chestiuni oarecum arbitrare… vezi ca si in evolutionism, speciile nu sunt batute in cuie… ci e un continuum.
      3. Hm… nu prea sunt incantat de new-agisme de genul🙂

  15. cherie said

    Am inteles ca tu te referi oarecum la concentrarea spirituala din budism ceea ce conduce la intrarea (celui care face meditatie) in contact spiritual cu universul. Poate cuvintele folosite de mine nu sunt corecte, in loc de spirit poate trebuie se foloseste alt termen.
    Vad ca te intereseaza partea practica a intrarii in comuniune cu universul, eu incerc sa explic care este mecanismul stiintific prin care se obtine aceasta . Tocmai de aia spuneam sa nu te enerveze fabulatiile mele.
    Datorita faptul ca prin meditatie omul, un organism viu, intra in contact cu universul viu cred ca justifici existnta elementuli viata ca element comun si evolutiv… Inteleg bine ce spui ?…

    • Adi said

      De fapt, scopul meditatiei e sa inlaturi `ignoranta`… sa te concentrezi asupra esentialului, ignorand aparentul.
      In viata cotidiana, vedem si gandim ce vedem… meditatia presupune ca merge in profunzimea lucrurilor, si le vedem in profunzime, fara imperfectiunile cauzate de perceptia senzoriala.
      O cunoastere noumenica, nu empirica.
      Problema, cand vbim de chestiuni transcendentale, e ca folosim termeni mundani🙂
      Daca impresia noastra despre noi si despre `Univers` este eronata (fiind in modul mundan)… atunci evident ca nu are nicio logica sa zici despre meditatie ca semnifica `intrarea in contact cu Universul`🙂

      Sa fac o analogie comica: tu ai impresia despre o femeie ca e curva si, daca barbata-so o bate, zici ca merita, deoarece e curva.
      In realitate, insa, barbata-so e betiv violent, iar ea nu e curva🙂

  16. cherie said

    Sa cunosti cosmosul prin meditatie? :))
    Pai daca toti oamenii ar fi meditat si tot nu s-ar fi descoperit nimic, nici macar cate planete are sistemul nostru solar … Pentru asta ar trebui sa faci observatii, simpla gandire nu este suficienta. Daca vrei sa ne gandim la exemplul tau, nu poti sa afli cine este vinovat in casnicia celor doi decat daca stai sa observi cine are dreptate, femeia ca nu este curva, sau barbatul ca nu este betiv si bataus…
    Doar meditand nu poti sti decat ca exista trei variante, ori el e vinovat ori ea, ori mai este cineva de care nu stii care poate sa fie adevaratul vinovat.

    • Adi said

      Nu `Cosmosul`, Cherie, te rog, concentreaza-te!
      Cosmosul, Universul, whatever… e definit ca `tot ceea ce exista`. E un concept filosofic, printre nenumaratele intruziuni nejustificate in stiinta… in fine.
      Iata o alta situatie: https://adrianarvunescu.wordpress.com/2011/07/28/de-ce-e-totul-facut-din-materie/
      Problema e ca din cauza ignorantei noi am formulat niste termeni… pe care acum ne chinuim sa ii elucidam… tot prin straduinta ignorantei🙂
      Iata alte cateva exemple: https://adrianarvunescu.wordpress.com/2010/11/03/despre-idealism/

      La modul teoretic, tu poti spune ca faci cutare si cutare… si afli totul… exercitiul mental nu te impiedica sa afirmi o utopie de genul ca poti cunoaste totul… problema e ca in viata de zi cu zi nu ne indoim niciodata ca deja cunoastem totul… cand crezi ca sotia e curva… esti convinsa de asta, pt ca crezi ca detii toate informatiile🙂
      Tragedia umanitatii e ca nu stii ca nu stii🙂 Probabil retii, de la psihologie, cu ceea ce stim ca nu stim si ceea ce nu stim ca nu stim, care era cea mai mare felie🙂
      Interesant este ca, daca iti urmezi `al 6lea simt`, cum le place femeilor sa spuna… cu siguranta vei cunoaste adevarul! Umilind astfel ratiunea🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: