Adi's Blog

Cel mai genial blog

Minciunile ateiste

Posted by Adi pe Septembrie 4, 2011

Ceva mai demult aratasem ca ateistii sunt prosti, urati, violenti si subversivi… iar astazi m-am convins!

Sunt usor glumeag, deoarece nu m-am convins, in mod direct, din cauza persoanei respective. Ci datorita faptului ca persoana respectiva e prima, de care iau act, care incearca sa sustina contrariul! Conversely, rezulta ca alte persoane nu au incercat pana acum sa sustina contrariul, prin urmare e justificat de concluzionat ca ateistii chiar sunt prosti, urati, violenti si subversivi, q.e.d.!

Dar hai sa fim mai lipsiti de prejudecati decat dracul si sa lasam loc si de posibile exceptii! Si sa vedem cine are sanse de a se incadra la acest statut. In acest sens, voi comenta unele componente ale ideologiei ateiste.

Multi ateisti incep prin a sugera ca ateismul ar fi un fel de `orientare` intelectuala… asa cum homosexualitatea ar constitui o legitima orientare sexuala (hence tendinta multora dintre acestia de a simpatiza cu homosexualii, ceea ce nu este evident de inteles decat vizavi de demersurile discriminative ale unor oameni pretins religiosi. Este interesant ca ateistii nu au niciun cuvant de spus de saraci, bolnavi, batrani, handicapati, analfabeti, victime ale violentelor, abuzurilor etc… minoritati parca mult mai defavorizate decat homosexualii). Desigur, in afara identificarii genei care determina ateismul, suntem lasati cu impresia ca `asa ar fi ei`… si ca nu cumva ar fi vorba de o optiune.

O optiune ar reclama responsabilitatea unei argumentari, pe care unii se incumeta sa o incerce, iar altii nu. E interesant ca cei care incearca, totodata o fac la modul asertiv, argumenteaza ca este o optiune corecta, buna. Este interesant ca, de vreme ce este o optiune construita pe negarea optiunilor altor oameni, rezulta automat ca ateistii considera ca oamenii religiosi se inseala in ‘orientarile’ lor. In mod analog, homosexualitatea nu este definita ca aheterosexualitate sau nonheterosexualitate sau antiheterosexualitate. Homosexualii nu afirma ca heterosexualii ar gresi, s-ar insela sau ar fi rai. Ci doar afirma ca o chestiune atat de intima poate fi tratata decat de persoana in cauza si nu se poate supune scrutinarii altora.

Insa ateistul (asertiv, care se justifica public, prin media, si binecuvanteaza libertatea de expresie) nu doar sustine ca el este lipsit de o credinta anume… ci ca aceasta convingere a sa este cea absolut corecta. Si, implicit, deoarece credinta sa ar fi cea corecta (si universal valabila, pentru toti oamenii, nu doar aplicabila persoanei respective), credintele tuturor celorlalti, pe care acesta le neaga, ar fi gresite. Ne aducem aici usor aminte de iudaismul antic, vizavi de cultul obsesivului Yahwe.

Deci vedem aici anumite dificultati in considerarea unei orientari anume… care se defineste ca impotriva tuturor celorlalte orientari, care au fost stabilite anterior ca orientari. Este vadit imposibil de a considera ca si o orientare, si orientarea care se proclama ca opusul ei… sa fie in mod egal orientari valide si legitime.

E cam in genul ca tiganii sunt acceptati deja ca o minoritate. Iar eu vreau sa ma proclam minoritate, anti-tigan, si sa am aceleasi drepturi ca minoritatea tiganilor… chit ca toate drepturile pe care le cer implica anularea drepturilor minoritatii tiganilor!

Concluzia cea mai moderata si toleranta ar fi ca, desi putem simpatiza, la modul compasional, cu cei care aleg sa se proclame ateisti, totusi suntem indreptatiti sa solicitam o argumentare a pozitiilor pe care le adopta, celor care aleg sa isi militantizeze pozitia. Adoptarea unei pozitii, intr-adevar, este o chestiune privata. Insa, daca este privata, atunci sa ramana in spatiul privat! Aducerea ei in spatiul public reclama cumva sustinerea ei in fata celorlalti membri, afectati, ai spatiului public (mai ales avand in vedere caracterul pozitiei in sine).

Mergand mai departe, remarc cu oarece simpatie invocarea unui apel la curaj (ateistii sunt chipurile curajosi). Curajul este un termen foarte interesant. In primul rand, trebuie sa stabilim daca a fi curajos este o calitate. Ceea ce nu reiese imediat din observatie empirica (asa cum ar reiesi daca cineva este schizofrenic sau nu). Reiese cumva prin observatie empirica ca a fi curajos este o calitate (mai ales ca in popor se sustine ca frica-i rusinoasa, dar e sanatoasa)? Evident ca nu, dar ateistii vor avea pretentia ca valorile morale sunt `altceva`, mai degraba de competenta ratiunii umane sau, mai rau, de competenta unei ratiuni transcendentale, cum ar fi evolutia speciei. Desigur, cel mai curajos ominid, care nu se temea sa dea ochii cu tigrul… nu pare cel mai favorizabil de catre selectia naturala. Dar sunt deschis la contraargumente.

Curajul a tot fost un sentiment manipulat, in cele mai oripilante moduri, in special in razboaie, dar si chestiuni minore cum ar fi duelurile… mergand pana la tot felul de jackasserii. Mai ales reprezentantele sexului frumos ar fi primele sa critice `excesele de curaj` ale celor pe care ii considera tupeisti, nesimtiti si porci.

In fine, se poate ajunge la `curaj moderat de ratiune`, dar asta cam efondreaza aproape complet autoelogierea ateistilor ca posesori de curaj (in optica lor, de fapt, calitatea curajului `mergeaza` in cea a rationalismului)!

Din nefericire, insa, Andreea vine mai apoi si ne ilustreaza o mostra de dat viguros cu ciocanul peste degetele rationalismului: `Le este frica de consecinte. Frica a ramas inradacinata parca in codul genetic al maselor. Conformitatea religioasa este un mecanism de aparare al organismului.` Ne mai spune ca `acest lucru este partial de inteles`, desi ea pare ca l-ar fi inteles pe deplin… in fine, nu e evidenta trihotomia (?!) intelegere-acceptare-aprobare.

Biata ratiune degeaba ne arata… ca un comportament e natural si benefic organismului. Trebuie sa vina `campionii rationalismului` sa ne zica sa fim curajosi si sa ne opunem acestor atitudini, care traditional si-au demonstrat eficacitatea. De dragul curajului… Dupa cum spuneam, biata ratiune…

Si, pt a pune cu desavarsire cruce ratiunii, mai intalnim un monumental apel la origini (nu la mama cuiva, ci este vb de falasia filogenetica). Ni se spune ca stim ca sentimentele religioase ar fi aparut ca un fel de combinatie a nevoii Maslowinene de apartenenta la un grup + mecanismul ala de protectie a organismului. Prin urmare sunt false…

Problema si mai mare este ca exact acelasi rationament se poate aplica la fel de bine si ateismului! Nevoia aia Maslowiana, asa vai de capul ei cum e piramida, se numeste, de fapt, nevoia de respect in raport cu ceilalti (a respecta si a fi respectat). Nu este asadar strict nevoie de integrare intr-un grup anume. Aia este `instinctul de turma`, care este cam cu totul altceva, cel mult o manifestare a acestei trebuinte fundamentale a respectului in raport cu ceilalti. Majoritatea oamenilor ar zice ca este pur si simplu prostie… in fine, sa continuam.

Dar acest respect in raport cu ceilalti se poate dobandi prin mai multe feluri: prin conformitate, omogenizare (cazul instinctului de turma), prin submisie (sclavi) sau prin dominare (conducatori). Astea imi vin acum in cap… nu exclud sa mai fie alte consideratiuni de facut.

Deci, daca sentimentele religioase conduc, oarecum, la o oarece conformitate sociala (ceea ce nu este deloc de neasteptat, avand in vedere componenta sociala foarte pregnanta a institutiilor religioase astazi), ateismul este inhamat de spiritul de rebeliune, akin instinctului de dominare. Deci, dupa logica practicata, ateismul este, pe picior de egalitate, o manifestare a instinctelor sociale. Diferita in practica, dar esenta este aceeasi.

Apoi urmeaza o brifa incursiune in moralitate, care pur si simplu consider ca am discutat-o exhaustiv! Inedit am gasit insa `Orice regret pe care il ai va ramane cu tine, si va trebui sa te suporti pe tine insuti cu tot ce este bun si cu tot ce este rau in tine.` Ceea ce este, din nefericire, foarte naspa. Dupa cum urmeaza:

1. Daca criteriul fundamental al moralitatii este `ceea ce simti despre fapta respectiva`… atunci cu siguranta ca violatorii de copii, criminalii in serie, teroristii, dictatorii genocidari… ar fi cei mai morali oameni din lume! Pt ca ei se simt cel mai bine vizavi de faptele lor… In primul rand, violatorii… sper!

In opozitie, insa, am vazut foarte frecvent la cei din sectele fundamentaliste, ca indiferent cat bine ar face, sunt insatisfacuti ca n-au facut suficient. Ateistul insa dispune de o modalitate foarte ingenua: proclama ca ceea ce face el e corect (sinucidere, sex cu parteneri itineranti, eutanasie, avort, insultarea celor de alte opinii, poluare, distrugerea mediului etc.). Prin urmare, daca s-ar simti totusi vinovat, in ciuda faptului ca a stabilit `rational` ca nu are niciun motiv… ne reamintim de schizofrenie. Daca insa nu se va simti vinovat, atunci ne simtim indreptatiti sa ii enumeram alaturi de teroristi, violatori etc.

2. Daca responsabilitatea pentru propriile fapte inseamna indurarea consecintelor… iarasi e cumplit de naspa. Nu numai pt ca incurajeaza atitudinea fugitiva: hotul neprins e negustor cinstit. Mai grav este ca face imposibil orice criteriu moral, obiectiv sau rational! Daca eu savarsesc o fapta pentru ca ma consider apt sa sufar consecintele… atunci nu o sa gasesc o retinere in a omori pe cineva, chit ca trebuie sa indur ani de puscarie!

E mai grav decat pe vremea indulgentelor! Macar, intre timp, s-au dezvoltat `sisteme filosofice` utilitariste, protectioniste, chiar si hedoniste (poate in anii aia de puscarie ma distram mai bine decat in momentul cand l-am omorat pe ala). Savarsirea unei fapte ar trebui privita ca vizand producerea unui bine obiectiv… sau macar indepartarea unui rau. Daca moralitatea ateistilor este cheremul minus pedeapsa… numai un nebun poate sa ii critice pe cei care nu fac diverse din frica. Ceea ce ne duce la…

3. Proba de foc a unui sistem moral este eficacitatea (Kant, aici cu imperativele sale, este foarte clar). Ateistii uita ca sistemele morale sunt necesare interactionarii, la nivel social, cu alte persoane. Daca sistemul meu moral imi permite sa abuzez alta persoana, atunci dispunem de o moralitate dictatoriala, nu una democratica. Sistemul meu moral trebuie sa fie compatibil macar cu sistemele morale ale celorlalti membri ai societatii. Daca sistemul meu moral ma face beneficiar doar pe mine, iar pe toti ceilalti ii face perdanti… cu ce drept il numesc `moral`?

Un sistem moral este cu atat mai dezirabil, cu cat rezultatele implementarii sale sunt mai bune. Le putem acorda credit ateistilor ca macar nu au dispus de suficient timp istoric (ignorand experimentul comunist) sa propuna un sistem moral, rezultatele implementarii caruia sa le putem evalua. Pana atunci, orice afirmatie ca un sistem moral este superior altuia… este pura speculatie, daca nu propaganda.

Si incheiem cu faza cu singura viata… ceea ce, trebuie apreciat, este cea mai apropiata tentativa de filosofare🙂 Pacat ca tipi ca Sartre o faceau mai bine… Despre Pariul lui Pascal, as tine sa il rezum: daca ai o probabilitate de 0.0000000000001% de a obtine ceva de valoare infinita (pentru simplitate, sa zicem 10 la 10.000)… nu am vreun argument special sa fac (pentru cineva capabil de adunare si inmultire)… pur si simplu ai fi idiot sa refuzi. Ar fi, mai exact, de datoria ta sa sacrifici toate placerile, de valoare 1,2, cu probabilitati de a le dobandi de 10%, 20%… e un calcul simplu!

De-a dreptul filosofic ar fi fost ceva de genul: daca totusi stiu sigur ca asta e singura viata, atunci e de datoria mea sa fac tot ceea ce pot in lumina a ceea ce stiu (adica daca nu stiu cat de adanc este oceanul, sa ma duc totusi, ca la mal nu pare adanc). Adica sa exploatez singura viata pentru ca pur si simplu, oricat de mult mi-as dori, mai mult nu pot obtine. Dar atunci eu fac un demers irational: supralicitez valoarea propriei vieti… in lipsa de contraoferta! Ajung sa zic ca viata mea e cel mai pretios lucru pe care-l am (nu rezulta cum se intelege asta cu eutanasia, dar in fine)… ignorand faptul ca nu are, de fapt, nicio valoare!

I-am pus eu o valoare artificiala, un pret la care nimeni nu se uita macar! In fond, ce anume inseamna valoarea unei vieti? Dupa moarte, valoarea vietii, pentru o perioada infinita de timp, va fi zero. Cine se apuca sa cumpere la suprapret ceva despre care stie ca maine nu va mai avea nicio valoare?

Fara a se pretinde incheiere: Trebuie sa dai tot ce ai mai bun acum… problema e ca e cam contraintuitiv… de vreme ce nu putem face asta ca nou-nascuti (ca sa procedam prin inductie matematica), copii, de tineri abia prindem gustul… dar nu si intelepciunea sa putem prevedea ce este cu adevarat bun! Multi oameni, care apreciaza familia, cariera, statutul social, intelectual… considera ca a investi in viitor pare strategia cea mai buna, prin care se construiesc imperii, stiinte si companii.

Oamenii religiosi isi irosesc viata slujind divinitati… dar ei considera ca fac cel mai bun lucru cu putinta. Ateistii inca sunt in dezbatere sa stabileasca ceea ce este cu adevarat bun, in care sa merite sa iti investesti cea mai pretioasa avere, viata! Ce durere, ce tragedie ar trebui sa fie sa poti realiza ca ai trait toata viata in minciuna si iluzii… mai ales daca esti ateist!

`Batranii nu se convertesc la ateism, pentru ca o data cu aceasta convertire ar veni la pachet si constientizarea marii risipe, ce nu va putea fi niciodata recuperata.` Tinerii sunt mai tentati sa se converteasca la ateism tocmai din exact aceeasi strategie (de a minimiza riscul), de teama ca nu cumva sa riste sa isi risipeasca viata, iar, la batranete, sa regrete🙂

Ii invit cu caldura pe ateisti sa il citeasca pe Eminescu… sau macar poezia aia cu toate-s vechi si noua toate! Dar poate e un fapt al evolutiei umane (cel putin la mine a fost clar): sexy->smart.

18 Răspunsuri to “Minciunile ateiste”

  1. Nu stiu daca am inteles bine… blogul meu te-a convins ca ateii sunt prosti, urati, violenti si subversivi? Si.. care sunt minciunile ateiste, mai exact?

    Ai un mod un pic ciudat de a te exprima, sau cel putin asa mi se pare mie.

    • Adi said

      Ce dragut! Multumesc d vizita🙂
      Am incercat sa fac o gluma… probabil influenta alcoolului a facut-o mai incurcata🙂
      Titlul, de exemplu… nu are prea mare legatura cu continutul, l-am pus la intamplare!

    • Adi said

      E simpatica coincidenta… articolul respectiv l-am scris demult de tot… si era in special dspre zerg.
      Astazi cercul s-a inchis… oarecum k in Star Wars🙂
      Sa reformulez: de vreme ce atatia ani de atunci nimeni nu a contrazis afirmatia mea, a devenit acceptata tacit. Tacit inclusiv d mine, in sensul ca nu am mai luat ideea respectiva in seama. Am uitat d ea.
      Ieri, d vreme ce am luat act de o luare de pozitie in acest sens (desi fara vreo legatura cu articolul initial), am realizat ca… atata vreme (ce ziceam mai sus)
      Whatever, repet, era o anecdota… probabil remarci ca articolul este in mare scris la modul amical, therefore nu ar sustine pozitia respectiva🙂

  2. cherie said

    Nu sunt ateu dar totdeauna am crezut ca exista o lume reala si o lume imaginara. Dumnezeul crestin nu poate fi evidentiat prin experiente repetabile ceea ce ar caracterizeaza realitatea sa dar Dumnezeu ca notiune abstracta da. Este totusi ceva ce totdeauna percep la fel, constiinta mea, ceva greu de explicat dar pe care o suprapun notiunii de Dumnezeu asa ca pot sa accept un Dumnezeu ca axioma..
    Cand fac comentarii ce par atee, incerc sa impac religia crestina cu realismul la care nu pot renunta. Daca as crede in minuni asa cum le concepe religia care ar fi diferenta intre realitate si nebunie? Oare nebunii nu par a avea o imagine aparent reala a realitatii? Care este diferenta pe care trebuie sa o pastram ?

    • Adi said

      Ce inseamna exact `exista o lume imaginara`?
      Exista sau este imaginara? Exista mai multe feluri de existenta? Sau mai multe grade de existenta? Ce legaturi ar fi intre acestea?
      Eu sunt f negativ la adresa realismului. Faza cu `spiritul ingineresc`, stiintific… nu ar trebui sa tina cont de paradigma adoptata. Istoria ilustreaza atatia savanti de geniu care au fost idealisti… chiar si ateisti de geniu care au fost idealisti… A nu putea renunta la ceva este prejudicios sub aspectul secundar, ca nu te poti detasa sa fii obiectiva fata de acel ceva. Chiar si fata de ceea ce stabilim ca axioma trebuie sa pastram o echidistanta si o gandire critica…
      In fond, noi (sau altii) le-am stabilit ca axiome, noi nu suntem perfecti => nici axiomele nu sunt perfecte.
      Iti recomand sa pui minunile alaturi de dogme🙂

      • cherie said

        Nu ma refeream la un univers paralel si ai inteles bine ce am zis. A fi geniu sau savant nu exclide idealismul si nici credinta in Dumnezeu sau superstitii. Orice om stie care este limita dintre real si imaginar iar linia dintre real si imaginardar este deplasata permanent prin cunoastere, si aici ai dreptate, cunoasterea este drumul spre univers. Dar cunoasterea nu se obtinr doar prin meditatie.

    • Adi said

      Argumenteaza ca linia dintre real si imaginardar este deplasata permanent… in directia buna🙂
      Eu am la dispozitie contraargumentul fatal: daca, conform evolutionismului si big-bangului, mai exista viata altundeva in Univers… extraterestrii respectivi ce sansa e sa semene cu oamenii? Aproape nula!
      Prin urmare, vor avea perceptie complet diferita, ratiune complet diferita… implicit vor ajunge la concluzii complet diferite decat ale noastre despre Univers si toate cele🙂

      • cherie said

        Stai, ca Big-bangul este in pericol… O alta deplasare a liniei dintre real si imaginar ne ameninta :))
        Asta inseamna ca lucruri de care nu stiam, vor apare de dincolo de linie.
        Lucruri pentru care nu aveam suport sa le consideram reale si nici sa le definim corect se vor lamuri….
        :)) Asa cred eu !

      • Adi said

        Nicidecum!

    • Adi said

      Cherie, as dori sa obiectez si la `A fi geniu sau savant nu exclide idealismul si nici credinta in Dumnezeu sau superstitii.`
      Acesta este unul dintre aspectele pentru care nu este acceptat argumentul din autoritate.
      Unu la mana, pentru ca se pretinde ca este o falsa autoritate… daca esti laureat Nobel in literatura, nu intereseaza ce opinii ai vizavi de fizica…
      Si extrapolat la relatia stiinta-religie…
      Dar aceasta este o viziune cam ochelaridecalista… pretinde ca cunoasterea este pur si simplu ceva izolat… ca un om care este geniu intr-un domeniu, pentru ca ar fi inzestrat si a muncit mult in domeniul respectiv… concluzia este ca in alt domeniu, unde nu a fost inzestrat si nu a muncit… nu o sa aiba habar.
      Insa nu prea e deloc asa!
      Cunoasterea e ceva mai… holistic, mai multilateral… omul nu este pur si simplu un calculator in care bagi date… cunoasterea nu se produce asa… cum ar fi cresterea in inaltime (doar pe verticala)… de fapt e un bun exemplu, ca si cand cresti in inaltime, nu cresti doar in inaltime, ci cresti in multe feluri…
      Desi multa lume traieste cu impresia ca poti fi geniu intr-un domeniu si dobitoc intr-altul… tind sa cred ca experienta nu confirma ideea asta… in fine, fii libera sa ma contrazici, daca consideri!
      Acest edificiu al cunoasterii… in fine, am ajuns oarecum sa contrazic afirmatia mea precedenta…

      • cherie said

        :)) Ai dreptate, dar a fi idealist sau a avea superstitii si nici chiar daca crezi in dumnezeu nu inseamna ca esti tampit ! Eu pe astea le consider mai mult sau mai putin sincere recunoasteri ale firii omenesti….
        Dar cum este un om in sufletul lui doar el stie, Laureatul premiului Nobel, fiind cat de cat macar inteligent, nu s-ar expune la comentarii penibile.
        Uite chiar acum am citit o carte reportaj cu Gabriel Garcia Marquez (laureat al premiului Nobel pentru literatura) si el recunoaste cu „multa gratie” ca este superstitios si crede in Dumnezeu… Iar opera lui este plina de fantezie si inteligenta. :))

    • Adi said

      Aoleu, ce am zis eu… si ce ai inteles tu??!?
      De fapt, dpdv meu, e tocmai invers… cu cat cineva e mai inteligent, a fi nereligios e perfect echivalent cu a fi tampit… dar nici macar punctul asta d vdr nu il sustineam aici!!

  3. Adi said

    Am sa emit un comentariu f profund:
    Ateistmul este o minciuna. Religia este o minciuna.
    Atittudinea ateistului si cea a credinciosului sunt practic echivalente… fiecare alege calea de minima rezistenta… cea mai simpla, the easy way out.
    Ambele parti tind sa isi acopere aceasta orientare subconstienta… prin psihologie: ori credinta e ceva care nu poate fi explicat, transcende ratiunea (credinciosul), ori pur si simplu nu poti controla ce crezi sau nu (ateistul).
    A crede ca nu crezi… este tot a crede🙂 Iar a crede e pur si simplu cel mai facil lucru. In fond, il facem zi de zi. Am fi tampiti sa fim sceptici fata de toti oamenii cu care interactionam zi de zi. Oricum nu am putea verifica toate afirmatiile cu care intram in contact. E o strategie benefica sa `crezi` lucrurile cele mai triviale… prognoza meteo, sinceritatea cuiva care te saluta, stirile de la radio etc.
    Mai e o forma de a crede… atunci cand persoana care ne transmite ceva este investita cu o autoritate anume. Cum ar fi de exemplu ca imi cred sotia… nu stau sa verific tot ce imi zice. Problema e ca, mai inainte, noi am luat decizia sa investim persoana respectiva cu autoritate, ca pe urma sa o credem.
    Problema este ca a crede este si marca naivitatii… cu cat chestiile pe care le credem cresc in importanta, cu atat suntem mai vulnerabili.
    Pt cineva care se proclama credincios, desigur, autoritatea fiind considerata Dumnezeu… credinciosul se simte automat sa o investeasca cu incredere maxima. Si iata ca cea mai importanta problema ajunge subiectul celei mai mari naivitati!
    Ateistul este, in mod analog, in aceeasi situatie. El o sa zica ca problema nu prezinta nicio importanta… sau nu exista. Si in baza asta e justificat sa `creada ca nu crede`… pt ca oricum a crede nu are nicio importanta.
    Problema e ca, la baza, cum e formulata, sensul vietii, absolutul… problema e definita ca cel mai important lucru cu putinta. Insa ateistul alege sa considere ca, solutia fiind multimea vida, problema nu ar prezenta nicio importanta.

  4. creca said

    Problema se pune altfel..important nu este scopul pentru care crezi sau nu crezi..important este actul credintei sau al necredintei..intirziierea scopului pentru care credem sau pentru care nu credem face ca actul viu al credintei sau al necredintei sa capete statut, sa se oficializeze si sa ocupe arealul existentei adevarate..ma tem ca am ajuns in stadiul in care chiar daca lucrul pentru care am crezut sau n-am crezut ar deveni evident, acesta n-ar mai putea determina schimbarile majore pentru care a fost imaginat..sau mai pe inteles spus, daca vizavi de un concert cu madona ar cobori isus, sunt sigur ca diva nu si-ar pierde foarte multi spectatori, cum la fel de sigur sunt ca si-ar pierde foarte multi spectatori daca linga scena s-ar produce un incident oarecare.

    • Adi said

      Creca, am fost informat ca esti suspectat de trolling :)))))))))
      Problema este termenul! Credinta… atata timp a fost exploatata componenta naiva si pasiva… incat cea dinamica… a transforma din a crede in a sti… s-a atrofiat complect!

  5. toteu said

    Adi,chiar esti sexy->smart.Bravo.tre’ sa ma tin pe langa tine,ca e chiar super.
    si Creca, zice bine.

    „Deci, dupa logica practicata, ateismul este, pe picior de egalitate, o manifestare a instinctelor sociale. Diferita in practica, dar esenta este aceeasi.”
    „Daca sistemul meu moral ma face beneficiar doar pe mine, iar pe toti ceilalti ii face perdanti… cu ce drept il numesc `moral`?”
    „Ce durere, ce tragedie ar trebui sa fie sa poti realiza ca ai trait toata viata in minciuna si iluzii… mai ales daca esti ateist!”

    „intirziierea scopului pentru care credem sau pentru care nu credem face ca actul viu al credintei sau al necredintei sa capete statut, sa se oficializeze si sa ocupe arealul existentei adevarate..”

  6. Adi, esti cel mai genial!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: