Adi's Blog

Cel mai genial blog

Nu ma intereseaza ce este… atata vreme cat este EVIL

Posted by Adi pe Septembrie 18, 2011

Acest articol va explora legatura dintre gandire si actiune.

Trezindu-ma cu noaptea-n cap, am revazut o imagine pe care o admir mereu, dar abia azi am inceput sa o inteleg: reflectia lunii in apa curgatoare a unui rau. Care imbina cele 2 motive vedice: reflectia constanta a lui Atman in perpetua schimbare a lumii. Foarte interesant!

However, in goana furibunda dupa etichete pe care sa si le lipeasca in frunte, oamenii tot inventeaza concepte. Care mai de care mai fancy. Este aceasta tendinta inconstienta si imbecila a oamenilor spre asertionarea individualitatii. Fiecare vrea sa fie diferit… dar, eventual constatand ca lumea e de cacat, vrea sa fie diferit doar prin proclamare, nu si prin virtute. E cam ca a declara `eu nu sunt om`… sau subtilitatile prin care imi ascund eu cateodata nationalitatea.

Aceasta presupune in mod inconstient o dualitate psihic-fizic: eu pot gandi ceva, dar in acelasi timp face cu totul altceva. Foarte specifica femeilor aceasta atitudine. Mult mai curand o sa intru in mormant decat sa am vreo sansa sa inteleg de ce…

Aratam anterior ca religia este o atitudine catre armonie, unitate… si nu un crez memorat. Problema rasare, exact ca si in cazul refuzului de a memora un crez, ca a memora ceva reprezinta doar atat… a memora ceva. Eventual a memora niste principii, porunci, reguli… a le aplica automat… asta nu are nicio valoare. Sau, in fine, are o valoare informativa, insa nu si una formativa. E exact aceeasi persoana, doar ca are cateva idei in plus.

E ca si cum un burghez ar invata manifestul comunist pe dinafara si s-ar autoproclama membru de partid… insa desfasoara in continuare activitatile sale capitaliste. A pune o eticheta pe un om este ca si cum ai scrie pe un rahat ca este prajitura si ai incerca sa convingi pe altii sa-l manance. (BTW, comunismul este un exemplu interesant de coerenta intre gandire si fapta: cateva principii, dar aplicate temeinic. Egalitate, fraternitate… teoria nu e deloc abstracta, ci concreta. Nu e nimic metafizic in a fi tovaras cu toti oamenii)

A adopta o dogma produce un divort decisiv intre gandire si actiune. Tocmai deoarece a adopta denota ca este ceva strain, nu ceva propriu gandirii proprii. Situatie care pune `convertirile`, intr-adevar, intr-o barca cam dubioasa. A fi religios nu inseamna a crede cutare si cutare, ci a fi religios este un mod de viata, care se manifesta printr-un continuum fapta-gandire.

Fiecare actiune are sens in logica religioasa. Nu exista actiune religioasa si actiune laica. Un om religios nu poate fi religios doar prin partea de credinta si de ritual, chiar si etica… si secular in restul timpului. Religia este un factor integrator al tuturor aspectelor umane, nu doar al gandirii. Sau, mai bine zis, nu doar al emotivitatii. Desigur ca in practica nimeni nu e tot timpul religios 100%… dar persoana religioasa constientizeaza divortul intre stilul sau religios de viata si anumite activitati izolate. Acelea au statutul de exceptie, nu de whimsicalitate. `Se intampla, desi evit sa se intample`, nu `Asa vreau eu`.

In mod interesant, sfera nonreligioasa e oarecum coerenta in predeterminismul sau: cineva e nereligios pur si simplu, ca fapt al evolutiei vietii respectivului, nu ca o decizie adoptata. De fapt, aceasta este tot un fel de dogma, deoarece, in practica, probabil majoritatea nonreligiosilor au motive personale pentru convingerile lor. Acest predeterminism sugereaza ca experienta de viata a respectivului, faptele, ii determina convingerile, nu invers, cum ar fi cazul dogmelor religioase.

Ceea ce, desi coerent, frustreaza la maximum libertatea vointei. Ne place sa contemplam dinamica interactiunii intre idei si lucruri. Nu credem ca exclusiv lucrurile ne determina ideile, ci ne pare ca si ideile determina lucrurile. Prin urmare, atitudinea nonreligioasa este condamnabila de comoditate… dar o comoditate perversa, deoarece `lucrurile care mi se intampla` sunt mai intotdeauna whimsicalitati, si nu acte de virtute.

De aceea, in optica religioasa autentica nu exista nici posibilitatea divortarii faptelor de convingeri, nici a anularii libertatii vointei. Ceea ce faci are valoare interioara, porneste din suflet, nu este strict o decizie rationala. Pentru un om religios autentic a manca carne sau a face sex pur si simplu nu au logica. Nu ca ar constitui o optiune (nici macar nu apar pe lista de optiuni)… stau si ma gandesc daca am vreun principiu care imi interzice fapta respectiva, deci decid sa nu o fac. Nu… asa ceva este o aberatie legalista de sorginte crestina.

O sedinta de psihanaliza ii va defula subconstientul plin de violenta, sexualitate, perversitate etc…. unui om care aplica mecanic niste principii, fara sa si le insuseasca… ce sa mai zic de cei care divorteaza fapta de gand? Un `credincios` este un ateist care si-a mazgalit eticheta, sa nu se mai vada ce scrie pe ea.

Un om religios autentic nu ajunge niciodata in vreo dilema etica, pentru ca dilema inseamna ca un principiu clasheaza cu altul. Dar cum ar putea principiile sa clasheze, cand principiile si faptele sunt un continuum? Si, desigur, si principiile insele sunt un continuum, si faptele insele sunt un continuum. De fapt, principii se numesc doar sub aspect comunicativ, ca sa le spui altora ce idei ai… insa, in logica proprie, nu exista principiu, ci lucrurile sunt evidente de la sine. Nu trebuie sa mergi la scoala ca sa afli ca doua paralele nu se intalnesc sau ca un triunghi are 3 laturi!

In viata nonreligiosului exista intotdeauna freamatul ideilor religioase reprimate. Ma indoiesc ca exista cineva `perfect nonreligios`, care sa fi expulzat toate ideile de origine religioasa din sine. De fapt, e chiar principial imposibil, gandindu-ne ca asemenea idei includ: ideea de adevar, cauzalitatea, legile, originea, ordinea, ideea de bine, respectul fata de viata, majoritatea principiilor umaniste etc.

As sublinia ideea ca viata ar avea valoare. Un nonreligios va respinge valorile propuse de religie. Religia recunoaste ca valori chestiunile cu valenta transcendentala. Astfel, a face bine are o valoare lumeasca, strict in sensul rezultatelor produse… si o valoare transcendentala, mult mai mare, care este un fel de aliniere la natura divina a lucrurilor. Armonizare…

Daca vezi viata ca fiind divina, o manifestare a sacrului, atunci setea de armonie vine instantaneu. Daca insa viata este ceva fara importanta intrinseca, un eveniment localizat pe axa infinita a timpului si spatiului, atunci cu ce sa te armonizezi? In acest caz armonia nu isi gaseste locul… din cauza whim-ului. Daca viata nu are valoare proprie, atunci hai sa ii dam noi valoare, sa ne impopotonam cu tot felul de lucruri lumesti, inclusiv binele in acceptiunea lumeasca, anterior precizata, dar mai cu seama cu placutul!

Si, desigur, daca viata nu are valoarea ei proprie… putem foarte bine renunta la ea. Dar, ca sa fiu mai concis, ajung la superba analogie cu piesa de teatru! Viata este ca o piesa de teatru… valoarea artei nu consta in lungimea rolului interpretat sau daca personajul este o celebritate sau un cersetor. Cand mergem la o piesa de teatru nu suntem tristi cand se termina. Arta pe care am consumat-o, pe durata piesei de teatru, nu dispare odata cu caderea cortinei!

Desigur, daca nu iti place arta, nu te duci la teatru, pur si simplu. Dar realizam cu totii ca viata asta pe care o traim va inceta la un moment dat. Cei mai luminati la minte, si mai putin inclinati spre devotiune, realizeaza ca chiar si o viata urmatoare, la fel ca asta, doar lipsita de `rau`… este imposibila. Un crestinist care toata viata lui a crezut orbeste ca religia lui e singura buna si a respectat cu pietate toate dogmele… ar fi foarte surprins, la ipotetica judecata de apoi, sa primeasca aceeasi rasplata cu un budist, pe care il considera pagan. Nu mai zic de un calugar care si-a dedicat toata viata religiei… vizavi de un convertit pe patul mortii…

Viata eterna nu se poate decat daca renuntam la tot ceea ce reprezinta viata asta! Viata asta in sine constituie `raul`, viata asta este exact opusul absolutului. Tot ceea ce putem spune despre viata asta putem atribui negat infinitului. M-am surprins singur mai demult cu o intrebare tampa: zeii au organe sexuale?

Zeii pe care ii vedem portretizati sunt imbracati si, cel putin in cazul mitologiei vedice, sunt reprezentati static, in afara actiunii, in meditatie, eventual dans. Zeul este zeu, daca il reprezentam, trebuie sa ne ferim sa ii punem etichetele prejudecatilor noastre (chipul si asemanarea – de fapt, ar fi foarte interesant sa ma pun in mintea unui pictor, sa inteleg cum anume gandeste el cand reprezinta inefabilul). Precum actorul din piesa de teatru… arta inseamna sa intelegem personajul, nu actorul. Ceea ce arata cat de tamp este sa iti placa actorii, vedetele, pt ca i-ai vazut in filmul cutare si cutare. Mie cu siguranta imi place Hamlet, dar nu stiu care actor l-a interpretat cel mai bine.

Evident ca zeii nu au organe sexuale! Zeii nu au nimic care noi avem, dar noi trebuie sa dobandim tot ceea ce au zeii. Actorul imbatraneste si moare, dar arta nu moare. Actorul este doar o intruchipare a artei, asa cum icoana este o reprezentare a zeului. Icoana are un inceput, un sfarsit, poti sa o distrugi… insa zeul este etern. In mod analog, viata asta are un inceput si un sfarsit, dar valoarea ei este transcendentala. Valoarea ei nu este in interiorul lumii, ci in infinit.

Doar inca un cuvant in incheiere despre divortul intre idee si fapta. In crestinism exista ritualurile, dar nimeni nu stie ce inseamna. Oamenii se duc la Biserica pt ca se simt bine acolo si se bucura ca au facut un lucru `frumos` participand la serviciul religios. Valabil si pt rugaciuni, pelerinaje whatever. De ce ar trebui oamenii sa faca asta si de ce nu?

Oamenii considera ca ritualul are valoare transcendentala, dar nu este nicidecum cazul. Reamintesc ca valenta transcendentala nu are nicio legatura cu actiunea (zeii nu fac nimic in icoane), dimpotriva, cu inactiunea (actiunea in armonie)! Valoarea ritualului este in lumea asta, si anume instaurarea starii de pietate (si a calitatilor asociate, sattva guna). Starea de pietate este propice contemplarii, detasarii. Pietatea indeparteaza calitatile negative, rezultate din interactiunea cu lumea. Lumea este o povara in calea transcenderii (dooh, hence obiectul de transcens, lumea!). Prin pietate, aceasta povara este usurata… insa, evident, nu este complet indepartata, deoarece nimeni nu poate parasi pur si simplu lumea.

Abia dupa pietate incepe religiozitatea autentica. Decat ritualul meditativ are valenta transcendentala. Dar imi reinnoiesc promisiunea ca voi elabora intr-un articol viitor!

22 Răspunsuri to “Nu ma intereseaza ce este… atata vreme cat este EVIL”

  1. toteu said

    de multe ori m-am trezit ca nu fac nimic in interiorul meu…ca stau pur si simplu intr-un punct privind acolo,nevazand ceea ce iese din mine,decat daca imi spune cineva.
    dar…uneori vad fara ca cineva sa imi spuna,si e minunat.

  2. crip71 said

    bla , bla , bla ,bla bla ….
    Ai citit si tu cateva carti si te dai mare ascet. Daca te-ai putea vedea din-afara sa vezi ce fals esti ! ( uneori )
    Insa nu tu esti de vina , ci filosofia care ti-a sucit mintile.

    • Adi said

      In articolul d fata chiar nu am facut prea mare apel la bibliografie… ci la experienta proprie!
      De fapt, l-am scris oarecum ca replica ca m-a enervat gagica aia…
      Desigur ca de afara pot parea fals… depinzand de necunoasterea si neintelegerea celui care priveste. Dar eu stiu cel mai bine, `de dinauntru`. Apropos, insist sa dai exemple cand faci afirmatii de genul asta!

    • creca said

      @crip71, nu cred ca Adi e fals..si chiar daca ar fi, faptul ca se tine atit de agatat de demersul sau ii confera mult mai multe sanse de salvare decit tie.
      parerea mea.
      Apropo, cum poti sa definesti FALSUL, basculat fiind cu totul in ACTIUNE?

      • Adi said

        Desigur, faptul ca impun standarde f inalte… poate fi problematic chiar si pt mine sa le indeplinesc🙂
        Dar sunt acoperit de faptul ca nu spun ca eu fac cutare si cutare… ci ca modul ideal de a face lucrurile este…

      • crip71 said

        pai in conditiile in care esti convins ca stii totul ( si te mai apuci sa dai lectii) , este imposibil sa nu fii si fals .
        Ar trebui sa iei exemplu pe BinOOO , pentru ca numai atunci cand intelegi ca nu stii nimic mai ai o sansa sa intelegi cate ceva .

        Creca , imi cer scuze insa nu am inteles intrebarea .

    • Adi said

      Crip, nu iti dau lectii pt ca as sti eu totul… ci pt ca imi pare ca tie iti lipsesc tie multe🙂

    • Adi said

      Speram, totusi, ca tie sa iti lipseasca mai putine… decat restului omenirii🙂

  3. bin000 said

    Aceasta presupune in mod inconstient o dualitate psihic-fizic: eu pot gandi ceva, dar in acelasi timp face cu totul altceva.

    Căci ştim că Legea e duhovnicească; dar eu sunt trupesc, vândut sub păcat.
    Pentru că ceea ce fac nu ştiu; căci nu săvârşesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc.
    Iar dacă fac ceea ce nu voiesc, recunosc că Legea este bună.
    Dar acum nu eu fac acestea, ci păcatul care locuieşte în mine.

    (Romani 8,14…)

    Ori ai ajuns la nivelul Sf. Apostol Pavel ,ori l-ai citat fara sa precizezi sursa.🙂

  4. bin000 said

    aceasta situatie este un defect!!

    care e rezolvarea? Tu o aplici corect? Si daca nu ,ei bine, in cazul asta nu-ti foloseste la nimic sa o afirmi intr-un blog. Mareste mandria . Exact ce fac eu acum ,fac pe desteptu’ desi eu insumi nu respect faptele pe care le laud. Dau sfaturi la altii desi sunt putred pe dinauntru.

  5. toteu said

    Bin000- crezi ca iti e bine sa te directionezi asa: „sunt putred pe dinauntru”

  6. bin000 said

    crezi ca iti e bine sa te directionezi asa: “sunt putred pe dinauntru”

    e si mai bine sa o crezi ,decat s-o declari caci si declaratia asta poate deveni aspect al mandriei: ce smerit si sincer sunt eu ,nu ca altii…daca nu-ti recunosti boala desigur ca nu vei face nimic s-o tratezi ,pentru ca ….n-ai nici o boala,nu … 🙂

  7. toteu said

    tratamentul este la alegerea ta,la fel si cu boala…asa ca pot sa spun ca ai facut o alegere „buna”:“sunt putred pe dinauntru”.
    crezi-creezi

    • bin000 said

      crezi-creezi

      Asa e . Dar niciodata nu creezi singur ci intotdeauna in colaborare cu inca o persoana(entitate pozitiva sau negativa). Iar singurele cai nepericuloase sunt DOAR cele care aduc smerenie .

  8. toteu said

    umpli jumatate de pahar goala,cu o boala…si tot tu ii gasesti vindecarea,pt ca in final sa fi capabil sa accepti jumatatea de pahar plina.

    • Adi said

      Si eu sunt d parere ca e un pericol major in crestinism… obsesia cu `smerenia`… desigur, smerenia, intelesa ca o stare de echilibru, dispasiune, dezinteres fata d lauda altora, introspectie perfectionista… este importanta.
      Dar, daca te-ai oprit aici… e cam ca si cum n-ai fi facut aproape nimic🙂
      Am scris in articol, abia de la pietate incepe adevarata religiozitate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: