Adi's Blog

Cel mai genial blog

Eu sunt cel mai fanatic!

Posted by Adi pe Iulie 1, 2012

In acest articol se va ilustra ca Patapievici e un intelectual corcit, a carui unica valoare este ca cunoaste sensurile cuvintelor. Ceea ce nu cunoaste el este ca cuvintele sunt pointeri catre `realitate` (nu realitatea insasi) si ca scopul lor este sa elucideze, nu sa incurce.

De fapt, dilema conceptuala, paradoxul epistemiologic, este una dintre eternele probleme din istoria filosofiei: problema universalelor – exista universale sau nu exista? Adica daca exista un cal prototip generic, in lumea platonica, ale carui reflectii le percepem ca obiecte individuale, cai.

Este si o chestiune de ierarhizare, pt ca primatul universalelor indica o oarece ordine, ne da o senzatie de eleganta filosofica (altfel ar fi complet haos – ce legatura au unele cu altele, cum putem ajunge sa cunoastem ceva reliabil, daca relatiile intre entitati sunt iluzorii?). Empirismul insa desfiinteaza existenta universalelor, postuland ca acestea sunt extrapolate de mintea umana in urma experientei. Desigur ca nu se ofera astfel vreo explicatie sau macar interpretare a emergentei conventiilor sociale – in care oamenii se inteleg asupra a ceea ce este un cal, fara posibilitatea validarii ca in mintile lor chiar ar fi aceeasi reprezentare pt obiectul cal (qualia). 

De fapt, nici nu prea s-ar avea cum sustine asa ceva, de vreme ce probabilitatea ca in mintile tuturor oamenilor sa fie exact aceeasi reprezentare a unui cal… este infinitezimala! E un paradox ontologic: de ce toti oamenii ar avea ideea clara de cal, la modul comun, de vreme ce in mod individual fiecare are ideea sa proprie? Chiar si copiilor li se pare hilar cand disputa daca o culoare este galben fluorescent sau verde, turcoaz sau verde, lila sau mov whatever.

Pozitia idealista corecta este, in acord cu existentialismul, ca universalele sunt, intr-adevar, extrapolate din experienta… insa sunt si totodata baza experientei! Ne aruncam astfel intr-o dilema oul sau gaina: astfel, sistemul de concepte (universalele) constituie sistemul rational in baza caruia ne cosntruim reprezentarile… iar acest sistem rational este construit prin extrapolarea reprezentarilor insora.

Structura moleculei de benzen are acelasi rang ontologic cu visul lui Kekulé. Carul Mare are acelasi rang ontologic cu caruta de era in mintea celui care l-a observat prima data. Universalele au acelasi rang ontologic cu obiectele particulare. Lumea exista doar in prezenta unei perceptii inteligente a ei. O femeie este, in acelasi timp, si sotie, si curva, si mama, si fiica, si colega, si frumoasa, si urata, si grasa, si slaba (depinzand de cine o priveste), Luna exista, socant pt Einstein, tocmai pt ca ne uitam la ea!!

Revenind la Patapievici, el ne da o definitie istorica, amintind ca Luther condamna fanatismul: `Este un loc comun, in secolul al XVI-lea, stigmatizarea fanaticului ca tip uman a carui actiune conduce la ruinarea societatii civile.` Problema este ca fanatismul de atunci are extrem de putin a face cu fanatismul de acum!! Cu siguranta ca zeul fanatismului nu ne priveste din cer cu partinire ca unii sunt fanatici mai veritabili, iar altii mai putin.

Am cadea in aberatii de genul `fanatic stelist`,`fanatic al stiintei`, `fanatic al adevarului`, `fanatic al frumusetii`, `fanatic al inteligentei`, `fanatic al fanatismului`… adica din orice convingere ai putea face un fanatism! Daca iti plac femeile frumoase, atunci esti un fanatic al frumusetii… alternativa este sa desfiintezi conceptul de frumusete, deoarece trebuie sa tii cont si de parerea prostului, a miopului, a obsedatului, a poponarului… si, cum toti acestia nu o sa se inteleaga niciodata (gratie dilemei universalelor), sa concluzionezi ca nu exista frumusete! Eufemistic spus, e relativa.

Adevarul este ca fanatismul reprezinta, in mod obiectiv, disproportia intre manifestarea unei convingeri si importanta acesteia. Este clar ca e mult mai facil sa fii fanatic stelist decat fanatic `al frumosului`… dupa cum si este, cu foarte putin, mai important un adevar stiintific despre viata decat cate goluri da Steaua. Astfel se explica cu usurinta ca anabaptistii chiar erau fantici, daca iscau schisme importante asupra unor probleme de genul la ce varsta trebuie practicat botezul (exemplul cel mai ilustru fiind chiar marea schisma din 1054… asupra unui cuvant!) Dpdv al constiintei religioase, insa nu am baga deloc mana in foc sa ii consideram fanatici pe cei care se opun, astazi, in numele religiei, impotriva razboaielor, avorturilor, distrugerii naturii etc.

Patapievici sugereaza totusi ca intoleranta este principala problema a fanatismului. Budismul ne spune insa ca atasamentul este problema fanatismului, iar crestinismul ne vorbeste despre `patima` (Patapievici ia, fara sa vrea – sau dandu-si arama evreiasca pe fata – o pozitie foarte seculara, aproape fanatic seculara as putea spune:>). `Pot fi recunoscuti dupa inflexibilitate, acolo unde flexibilitatea e singura forma de adevar. Fanaticul de drepturile omului e cuprins de urgenta revolutionarii societatii in situatii in care singurul lucru rezonabil este fie reformarea blanda, fie conservarea indiferenta.`

Patapievici introduce `flexibilitatea` ca un panaceu menit sa rezolve toate bubele societatii. Ca si cum `reformarea blanda sau conservarea indiferenta` fac din neadevar adevar, vindeca boli sau nasc compasiune si pace in lume. Adevarul este ca buba fanatismului este tocmai fanatismul insusi, lipsa de intelepciune – cei care vor sa salveze lumea sunt exact cei care o distrug!

Hitler, Stalin si ceilalti au fost mult mai zelosi in bunele lor intentii decat Iisus, Buddha si ceilalti. Totusi nu `inflexibilitatea` este ceea ce le imputam, nu? Ci simplul fapt ca s-au comportat bestial si ca au avut idei pur si simplu eronate. Sa elimini etnii, clase sociale si sa isti razboaie internationale… pur si simplu nu pot constitui solutii pentru salvarea societatii sau pacea mondiala! Daca mergi in directia opusa pur si simplu nu o sa ajungi niciodata la destinatie!

Daca Ghandi era `flexibil` si viza `reformarea blanda sau conservarea indiferenta` pur si simplu nu mai aveam in prezent republica indiana! Daca Iisus nu era atat de fantic incat sa moara pe cruce pentru misiunea lui, nu ar fi luat nastere crestinismul pe care Patapievici declara (in calitatea sa jidova) ca il apreciaza. Daca Buddha nu era fanatic sa paraseasca palatul imparatesc, acum probabil si eu discutam pe blog despre fotbal!

Patapievici habar n-are ca problema reala este pur si simplu justetea cauzei. O cauza poate fi chiar atat de importanta si justa, incat sa reclame necesitatea unui razboi!!! Dar cu siguranta nicio cauza importanta si justa nu ar face-o!! Intr-adevar, Dumnezeu iti poate cere sa ii aduci viata ta sau a copilului tau sacrificiu (poate chiar si sa zbori avioane in cladiri)… dar niciodata nu ar sfinti un act de violenta! Pur si simplu minunata alegoria cu Avraam… pacat ca oamenii au inteles un cacat din ea!

Patapievici si `relativistii` de teapa sa ar putea gasi oricand doua extreme echidistante, care sa justifice orice pozitie ca `moderata`. Ma cac de 2 ori pe zi: e moderat, nici nu ma cac o singura data, nici nu ma cac de 3 ori! Omori 3 oameni cu masina, e moderat… puteai sa omori si 5! Distrugem planeta in 50 de ani, e moderat… puteam sa incepem razboi nuclear si o distrugeam in cateva zile!

`Istoric vorbind, fanaticul este cel care provoaca distrugerea unui consens (de pilda, o traditie constituita, acceptata de majoritati durabile), in numele unei urgente numai de el stiuta. El descopera violari intolerabile ale principiului acolo unde oamenii obisnuiti vad, eventual, defecte ale convietuirii.` spune Patapivici uitand de sclavagism, colonialism si restul de -isme.

Tot in legatura cu toleranta, Patapievici pare a fi zis ceva interesant: `Fanaticii drepturilor omului sunt, fata de slujitorii lor normali, asemenea sectantilor fata de credinciosii constituiti in biserici: au inflexibilitatea halucinata a celor care se simt alesi` Totusi, nu prea reuseste, deoarece ne arunca intr-o dilema: ce a fost mai intai – Biserica sau sectele?

Pai, depinde de unde incepi numaratoarea: dpdv al lui Iisus, intai a fost Sinagoga, apoi si-a facut el secta lui. Dpdv al romanilor, intai a fost imperiul, apoi au venit crestinistii. Este profund misel (si oricum inutil dpdv intelectual) ca cineva sa partineasca cu establishmentul: Domne, mie imi convine sistemul – sa fie state nationale, popoare, planete, galaxii – mie imi place si votez pentru! Evident ca establishmentul nu are nevoie de apologetica curlingistilor, deoarece pur si simplu exista prin existenta acestora… nu are nevoie de nimic altceva!

Marea problema pentru conformist ar fi sa isi argumenteze rational pozitia – de ce preferinta lui e buna? Si nu e buna preferinta rebelului? Aa… deci. Normal, pt ca e preferinta lui!

Si, citind acolo `Este un pedant al legii, al literei, al delirului juridic pus sa rectifice, cu anasana, toate situatiile concrete rebele…` ma gandeam ca vrea sa aduca vorba ca un fanatic ar fi cineva care omoara spiritul legii in dauna respectarii literei. Dar, de fapt, nu ar fi putut-o face, de vreme ce toate establishmenturile sunt cladite exact pe litera legii, iar rebelii, de genul lui Iisus, tocmai asta acuza, ca sistemul tradeaza spiritul legii! Bine totusi ca am remarcat ca si-a dat, si de aceasta data, cu stangul mirobolant de in dreptul: fanaticul este pus sa rectifice situatiile rebele! Contradictie, monser!

De-ar fi asta cea mai grava greseala a lui Patapievici! Din nefericire, insa, intreaga sa existenta este o grava greseala!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: