Adi's Blog

Cel mai genial blog

Omenirea e ca o gramada de mere

Posted by Adi pe Noiembrie 28, 2012

Am zis sa incep cu amabilitate… de fapt, omenirea este mult mai degraba ca aceasta gramada de mere:

O gramada de mere se constituie in gramada pentru ca cineva vrea sa o faca astfel, nu merele insele din propria vointa. Merele insele se imprastie pe pamant si fug unul de altul, nu stau unul peste altul. Si nici ingramadite, pt ca se tesesc, strica, apoi stricaciunea se propaga si la cele sanatoase.

De fapt, interesul copacului este sa raspandeasca merele cat mai departe de trunchi, motiv pentru care creste o coroana abundenta. Astfel, semintele sale dau nastere altor merisori, care nu vor fi umbriti si nici nu vor incomoda marul parinte.

Insa metropolele, orasele, aglomerarile urbane, blocurile in special, zgarie-norii, chiar si satele mici… sunt inevitabil gramezi de oameni, nu livezi vaste si frumoase cu meri.

Stricaciunile sunt imediate.

8 Răspunsuri to “Omenirea e ca o gramada de mere”

  1. anyone said

    Adi, doua intrebari.😀

    1. Daca ai fi rege peste intreg pamantul si ai avea cel mai inalt nivel de spiritualitate, cum crezi ca ar trebui sa fi, fericit sau nu? Dar daca ai fi cel mai sarac? Si de ce? (Nu astept acel raspuns pe care l-ar da orice crestin.)
    2. Ar trebui sa ne asumam responsabilitatea pentru actiuniile noastre si de ce?

    • Adi said

      Cel mai fericit om este cel care este rege peste propriul sine, nu peste intreaga lume :))
      Varianta crestina ar fi: la ce-i folos omului sa castige lumea intreaga, daca si-ar pierde propriul suflet.

      • anyone said

        Ok, dar asta nu raspunde la intrebare.🙂
        Daca un om prin „magie”🙂 s-ar naste avand exact varsta de 30 de ani, sa zicem, si ar fi rege peste intreaga lume, avand cel mai inalt nivel de spiritualitate, ar trebui sa se simta fericit sau nefericit? Dar daca ar fi cel mai sarac si cu cel mai inalt nivel de spiritualitate?
        Si mai era intrebarea 2.🙂

  2. anyone said

    Deci respectiva persoana nu si-a ales ea calea, nu a ales sa fie rege. Pur si simplu s-a nascut in conditiile alea. Cel mai inalt nivel de spiritualitate+rege.
    Si intrebarea 2.🙂

    • Adi said

      Nu prea inteleg rostul acestui thought-experiment :))
      Desigur, ar fi interesanta perspectiva… dar de ce ar fi de asteptat ca eu sa am un rapuns remarcabil la aceasta intrebare?
      Un thought-experiment este vadit sa iste un paradox… cred ca cel mai celebru exemplu fiind http://en.wikipedia.org/wiki/EPR_paradox
      Oricum, de vreme ce fericirea este in general definita in termeni de experienta in viata, deci chiar in conditii de limitare… nu apare vreo problema ca cineva sa fie multumit de un statut anume.
      Desigur, ar fi cel mai probabil o multumire trecatoare, fata de care adevarata fericire ar fi, pornind de la constientizarea relatiei cu corpul si mintea… transcenderea acestora, care ar fi fericirea suprema!
      Apoi, mintea poate fi fericita in ciuda nefericirii corpului… sunt asadar mai multe variante care imi par posibile. nu stiu daca vreuna constituie `raspunsul corect`.
      Oricum, problema e pusa prea in termeni superlativi!

  3. anyone said

    Parerea mea e ca persoana respectiva nu ar trebui sa simta nici fericire, nici nefericire in ambele cazuri. Pentru ca daca ar simti oricare dintre cele doua sentimente s-ar identifica cu corpul ceea ce e gresit. In functie de statura ei sa actioneze cum e mai bine fara sa se lasese prada sentimentelor. Oricum problema poate fi foarte mult dezvoltata.

    Iar la intrebarea 2:
    Ar trebui sa ne asumam responsabilitatea pentru actiuniile noastre?
    Cred ca nu ar trebui sa luam responsabilitatea in serios(adica nu acel tip de resonsabilitate pe care il cunoastem toti, exista responsabilitate dar sub alta forma)! Nu exista acel „EU” care ar trebui sa fie responsabil. Suntem ceea ce suntem. Atata timp cat nu exista un „EU” care sa-si doreasca a face anumite lucruri, nu are cum sa exista un „EU” care sa fie responsabil. Lucrul asta poate sa sune destul de ciudat pentru cel ce nu intelege ce vrea sa reprezinte. S-ar putea intreba: „Adica daca eu vreau sa ma duc sa fac sex cu tot orasul sunt liber sa o fac? Nu e nimeni responsabil de lucrul asta?” Pai, in primul rand nu exista „EU”, in al doilea rand nu exista „vreau” si in al treilea rand de ce ar trebui facuta una ca asta? Ceea ce vreau sa spun e ca pana si ideea ca omul ar trebuie sa fie responsabil de viata lui e gresita.

    • Adi said

      La ce te referi mai precis prin `a-ti asuma responsabilitatea`? Preferabil si exemple!

      • anyone said

        Daca, spre exemplu, sa ne imaginam ca a fura este cel mai mare rau, chiar mai mare decat a ucide. Daca eu am furat masina ta in mod clar lumea m-ar judeca, mi-ar pune in spate toata raspunderea pentru ceea ce am facut. As si responsabil pentru actiunea mea. Si chiar aici e problema, din cauza asta omenirea traieste in cea mai mare minciuna. Cand societatea m-a acuzat de furt mi-a impus identificarea mea cu trupul. Nu eu am furat, ci trupul. Trupul a furat pentru ca asa a gandit el ca este ok. Probabil a avut nevoie de bani, sau pur si simplu de o masina si in momentul ala asta i s-a parut cea mai buna, cea mai rapida si cea mai simpla varianta. Eu ca om, sunt mai mult decat trup. Eu sunt Dumnezeu+trup. Din ce am scris pana acuma pare ca dau vina pe trup. Nu exista vina, n-am ce vina sa dau pe nimeni, pentru ca nu exista „EU”. Trupul pur si simplu face ce crede ca e bine atat pentru el cat si pentru restul lumii. Daca trupul nu a cunoscut niciodata o varianta mai buna va face ceea ce crede ca este bine pe baza a ceea ce cunoaste pana in prezent. Daca nu a cunoscut niciodata adevarul nu are de unde sa-l stie. Il cauta facand ceea ce crede ca este mai bine. Problema este ca oamenii se identifica cu trupul, astfel ajung sa creada ca adevarul nu are cum sa fie mai mult decat trupul. Dar cred ca este destul de clar ca suntem mai mult decat trupul. Desi nu pentru toata lumea, pentru ca e nevoie de o serie destul de mare de intrebari care sa-si gaseasca raspunsurile. Intrebari cum ar fi: De ce am eu, trupul, dreptul la viata? De ce eu, trupul, am anumite avantaje fata de unele trupuri si anumite dezavantaje fata de alte trupuri? De ce eu is intreg pe cand altii n-au manii, sau picioare, sau poate nici minte prea multa? Cu ce-s eu mai bun decat respectiviI? De ce ar trebui sa fiu fericit in viata daca oricand pot sa-mi pierd o mana sau mai rau pot sa mor? De ce sa am bogatii daca oricand le pot pierde? De ce traiesc daca eu nici macar nu am ales acest lucru? Intr-un final cum pot sa-mi pun toate aceste intrebari daca sunt doar trup? etc.
        Iar omenirea asta face. Traieste ca si cand ar fi doar trup si in fiecare zi ii aminteste fiecarui om ca el este doar trup facandu-l sa se identifice cu ceea ce trupul face. Trupul nu are nici o vina, pur si simplu face ce crede ca e bine. Inteles gresit, este si faptul ca societatea ar fi de vina. Nu, nici societatea nu e de vina. Societatea e doar plina de oameni care se identifica cu trupul, nimic mai mult. Dar atunci cine e de vina? Doar nu o fi Dumnezeu? Nu, nu este nici Dumnezeu de vina. Simplu. Nu e nimeni de vina. Viata este si atat. Datoria fiecarui om este sa caute adevarul, sa-si caute adevarata realitate si sa actioneze in functie de ceea ce simte a fi adevarat, dar fara a se opri din cautare. Ceea ce de altfel lumea face dintotdeauna. Hitler nu e responsabil pentru ceea ce a facut. Ceea ce numim si cunoastem noi a fi Hitler a fost odata un trup care a urmat ceea ce stia el a fi adevarul. Eu nu sunt am de ce sa ma simt dator fata de cei care au luptat pentru binele omenirii, spre exemplu cei care au murit in revolutie in 89. Nu au luptat pentru mine. Nu
        exista „mine”. Au luptat pentru viata. Nu pentru viata lor sau a mea, ci pentru viata si atat. Totusi, ii respect. Si nu pentru ca vreau sa-i respect, ci pentru ca asta e viata, las viata sa fie. Eu trupul las viata sa fie. Trupul trebuie sa intelega ca nu e nimic al lui, lumea nu se invarte in jurul lui. De fapt asta e omul, Dumnezeul din fiecare trup trebuie sa convinga acel trup.

        Datoria noastra este sa cunoastem cat mai bine trupul, sa-i putem vedea orice gand sau dorinta, sa intelegem de ce apare si in functie de nivelul de cunoastere al adevarului sa actionam. Ceea ce, dealtfel, s-a intamplat dintotdeauna. Doar ca, adevarul se tine bine. Nu avem nici un scop in viata, pentru ca nu putem stii ce se va intampla. Trebuie in schimb sa facem ceea ce gandim a fi corect(ideal ar fi sa gandim la maxim, dar fiecare e cu posibilitatiile lui) si sa acceptam orice s-ar intampla in viata fara sa ne mai intrebam de ce (acel „De ce mie?”, nu acel „De ce?” al cunoasterii), asta ar fi ideal. Dar cine se intreaba „De ce mie?” nu inseamna ca greseste, ci doar nu a ajuns sau nu e capabil sa inteleaga. NU e vina nimanui.

        De asta iti ziceam ca e gresit sa-i spui unui prost ca e prost, pentru ca il faci mai prost. Il faci sa se identifice cu trupul. Iar, tu imi spuneai ca blogul nu e scris din perspectiva spirituala sau ceva de genul. Pai daca nu e scris din perspectiva spirituala atunci de ce e scris? Ca sa ce? Daca in viata de zi cu zi cunoscand ca suntem oameni, deci fiinte spirituale, nu gandim spiritual ci gandim tot in termeni de „eu trupul”, ce rost mai are gandirea. Adica eu stiu ca sunt spiritual dar imi mai place ideea ca sunt doar trupul, deci nu o sa gandesc spiritual. Iar a fi prost, poate doar trupul. Cealalta parte a noastra ESTE si atat.

        Omul trebuie sa faca ceea ce crede a fi adevarat pentru ca astfel va ajunge tot mai aproape de adevar prin generatiile urmatoare. Un trup in timpul vietii invata tot felul de lucruri, mai adevarate sau mai putin adevarate. Dar ceea ce a facut el in timpul vietii va ramane pentru urmasii lui ca si cunoastere. Probabil ca a gresit, foarte bine. Cu asta urmasii lui vor cunoaste ceva gresit. Aici as putea pune citatul lui Edison in care spunea ca nu a facut nimic degeaba, din contra cunoaste 10000 de modalitati care nu functioneaza. Cand moare un om omenirea nu pierde nimic si nici nu castiga nimic. In schimb viata castiga. Viata pe Pamant nu este pentru noi oamenii. Viata este pentru viata. Cand a murit un om de fapt se intampla 2 lucruri: moare un trup si Dumnezeu isi recupereaza partea din acel trup. Noi ca oameni nu avem nici un scop, nici o obligatie, nimic. Asta din simplu motiv ca noi nu existam de fapt. Ceea ce numim noi a fi „EU” este doar pentru o perioada scurta de timp, pentru o viata. Suntem trup+Dumnezeu. La moarte, moare trupul si Dumnezeu se reface. Nu exista „NOI”. Singurul lucru pe care noi trebuie sa-l facem este sa scapam de fals, sa uitam de „NOI” si sa lasam viata sa fie.

        P.S. Scuze pentru lungime, dar si asa lung nu stiu daca am reusit sa ma fac inteles.
        Asa vad eu lucrurile in prezent si nimic mai mult. Is constient ca pare ciudat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: